2017/11/19 at 12:30 PM

Cu toate că perioada lui 8 a început deja de aproape 5 ani (de pe 4 februarie 2004), ea va dura încă 15 ani; aşadar, dacă încă nu v-aţi transformat locuinţa într-una a perioadei actuale, ar fi momentul să o faceţi, ca să vă armonizaţi cu energiile mediului înconjurător. Pentru a vă ajuta în acest scop, vă propunem minunatul ghid al lui Lillian Too, „Feng Shui pentru perioada lui 8”.

Feng Shui-ul dimensiunii temporale şi trecerea locuinţei la perioada lui 8
Feng Shui prezintă şi o dimensiune temporală, care poate fi în armonie sau în conflict cu modul în care v-aţi amenajat spaţiul de locuit. Prin urmare, pe lângă energia spaţiului, trebuie să analizaţi şi energia exercitată de trecerea timpului. Iar acest aspect nu trebuie niciodată trecut cu vederea. Feng Shui-ul oricărui spaţiu necesită actualizări regulate, care pot fi realizate la un interval de douăzeci de ani, de un an sau chiar de luni, săptămâni, zile. Aceasta pentru că chi-ul temporal este într-o permanentă schimbare.

Cel mai important lucru de reţinut, din perspectiva Feng Shui, este că, imediat ce s-a produs schimbarea de perioadă, toate casele perioadei lui 7 (adică renovate sau construite între 4 februarie 1984 şi 4 februarie 2004) şi-au pierdut instantaneu vitalitatea şi forţa energetică, iar aceasta atrage după sine o reducere drastică a norocului. Fie şi numai din acest motiv, merită să vă gândiţi serios la schimbarea perioadei corespunzătoare locuinţei voastre, adică la trecerea casei în care staţi (sau a sediului, clădirii) la perioada lui 8.

Aceasta nu înseamnă că trebuie neapărat să transformaţi chi-ul casei sau al sediului, trecându-l la noua perioadă, ci doar că trebuie să vă gândiţi dacă o astfel de măsură ar fi spre beneficiul vostru. De aceea, devine necesar să analizaţi diagramele de stele zburătoare ale reşedinţei atât pentru perioada lui 7, cât şi pentru perioada lui 8, pentru a vedea dacă schimbarea vă va fi cu adevărat benefică.

În acest scop, în prima parte a lucrării, Lillian Too vă prezintă analize detaliate ale tuturor tipurilor de diagrame, pentru perioada lui 7 şi perioada lui 8. Astfel vă va deveni foarte uşor să înţelegeţi cum să realizaţi singuri analizele privitoare la propria locuinţă. Cu ajutorul exemplelor oferite, veţi fi inspiraţi asupra modului în care puteţi îmbunătăţi norocul adus de casa voastră, prin implementarea a diverse soluţii.

Citind această carte, veţi şti dacă este mai bine să rămâneţi în locuinţa actuală sau dacă v-ar avantaja să găsiţi o alta. Iar dacă vă gândiţi să vă cumpăraţi o casă nouă ori să o renovaţi pe cea veche, veţi constata că această carte vă va fi de foarte mare folos, pentru că vă va ajuta să profitaţi de stelele faste ale bogăţiei şi relaţiilor din noua perioadă a lui 8.

Activarea stelelor apei şi muntelui pentru noroc de avere şi în relaţii
În a doua parte a lucrării, Lillian Too vă expune modurile în care puteţi activa stelele apei şi muntelui din diagrama natală a casei pentru a vă bucura de cât mai mult noroc pe planul financiar şi cel relaţional.

Apa, în Feng Shui, atrage bogăţia – şi una dintre cele mai importante metode de activare a norocului la bani, în orice casă ori clădire, este prin energizarea sectorului ocupat de steaua zburătoare 8 a apei. Poziţia ei depinde de perioada reşedinţei, deoarece steaua 8 a apei îşi schimbă localizarea în funcţie de perioada casei. Un alt factor hotărâtor îl reprezintă direcţia de orientare a locuinţei.

Dacă locuiţi la casă, vă va avantaja să activaţi steaua 8 a apei afară, în grădină, cu ajutorul unui detaliu de Apă de mari dimensiuni, de preferat unul care să fie săpat în pământ şi umplut cu o apă limpede, curată (piscină, iaz etc.). Puteţi totuşi să activaţi steaua 8 a apei şi în interiorul casei. Cu puţină creativitate, puteţi realiza chiar şi o minunată grădină acvatică într-un colţ mai retras din livingul sau sufrageria casei.

Pe de altă parte, stelele muntelui din sistemul Feng Shui al stelelor zburătoare guvernează toate aspectele relaţiilor şi sănătăţii. Dacă locuiţi într-o cameră vizitată de o stea fastă a muntelui, veţi beneficia de un mare noroc pe aceste planuri. Vă va fi uşor să legaţi prietenii şi veţi fi foarte agreaţi de ceilalţi. Dacă activaţi o stea fastă a muntelui, prin amplasarea corectă a unor simboluri ale acestuia din urmă, relaţiile vă vor aduce extrem de mult noroc şi vă veţi bucura de o stare bună de sănătate.

Dacă locuiţi la casă şi aveţi un petic de teren, aţi putea energiza această stea afară, în grădină, de exemplu cu ajutorul unui zid impunător. În interior, puteţi activa steaua zburătoare folosind un tablou cu munţi, un cristal, flori de mină etc.

0 Comments

Leave a Comment