2017/07/28 at 4:48 PM

Cele opt simboluri de bun augur, folosite în toată Asia de adepţii budismului Mahayana, devin din ce în ce mai populare ca bijuterii, dar şi ca obiecte ornamentale pentru casă. Ele au apărut întâia oară ca însemne regale ale Indiei, fiind utilizate la încoronări şi alte ocazii ceremoniale speciale. Erau frecvent folosite în Tibet, ca decoraţiuni pentru temple şi mănăstiri, iar în ultimii ani, o dată cu popularitatea crescândă a budismului tibetan, au ajuns unanim acceptate ca simboluri generale ale norocului, etalate şi purtate pentru a atrage prosperitatea şi armonia. Explicăm aici semnificaţiile acestor opt obiecte.

Cele opt simboluri de bun augur sunt: roata de aur, nodul mistic, umbrela albă, drapelul victoriei, scoica răsucită spre dreapta, vasul cu comori, lotusul şi cei doi peştişori de aur.

Aceste opt obiecte apar adesea în imageria religioasă şi pe obiectele de cult indiene, tibetane şi chineze. Pentru yoghinii hinduşi, ele simbolizează esenţa corpului, subliniindu-i lumina interioară, puritatea intrinsecă şi atributul de bun augur ce este mintea.

PERSPECTIVA CHINEZĂ

Pentru chinezi, cele opt obiecte reprezintă cele opt organe vitale din corpul sfânt al lui Buddha. Astfel, cei doi peştişori de aur sunt rinichii, umbrela este splina, vasul cu comori este stomacul, lotusul este ficatul, scoica este vezica biliară, nodul mistic simbolizează intestinele, drapelul victoriei sunt plămânii, iar roata de aur indică inima. În reprezentările chinezeşti ale diverşilor Buddha, în dreptul chakrei inimii acestora se observă o roată cu opt spiţe sau un lotus cu opt petale, ce o împodobesc. Din simbolurile chakrei inimii lui Buddha emană raze aurii de lumină, ceea ce le face foarte faste. TRADIŢIA TIBETANĂ şi tibetanii privesc cele opt obiecte de bun augur ca reprezentări ale trupului sfânt al lui Buddha. Totuşi, pentru ei, umbrela simbolizează capul lui Buddha, peştii de aur sunt ochii lui, lotusul – limba lui, vasul cu comori – gâtul lui, roata – picioarele lui, drape victoriei – trunchiul lui, scoica – glasul, iar nodul mistic – mintea omniscientă a lui Buddha.

În Tibet, cele opt simboluri faste sunt considerate obiecte sacre şi sunt extrem de populare. Multă lume crede că prezenţa lor în case şi alte clădiri atrage norocul, deci pot fi văzute oriunde: în temple, mănăstiri, locuinţe personale, palate şi instituţii publice. Sunt zugrăvite individual şi în perechi,
ori ca grup de opt. Uneori, sunt reprezentate laolaltă, simulând forma unui vas (vedeţi fotografia principală de mai sus). Există mai multe stiluri şi designuri ale celor opt obiecte, în funcţie de faptul dacă sunt folosite pe mobilier, în tablouri, ca placaje de perete sau brodate pe haine şi robe. Tibetanii le desenează şi pe pământ, cu cretă sau pudră colorată, pentru a-i întâmpina pe marii lama sau demnitari religioşi pe care îi primesc în mănăstirile şi templele lor. Adepţii budismului tibetan incorpo rează simbolurile acestea şi în şedinţele lor de rugăciune, agăţând brocarturi colorate brodate cu cele opt obiecte şi realizând cu mâinile mudre mistice, în timp ce intonează rugăciunile speciale. Mudrele ce simbolizează aceste opt obiecte sunt ilustrate mai sus. Este o experienţă foarte emoţionantă să priveşti aceşti călugări realizând mudrele în timp ce intonează rugăciuni.

1 LOTUSUL

Acesta este simbolul universal îndrăgit al purităţii. Superbul lotus ce se ridică maiestuos din noroi semnifică renunţarea la plăcerile lumeşti, sugerând incredibila frumuseţe şi inocenţă ascunsă în adâncurile celor mai întunecate şi urâte situaţii. Lotusul reprezintă natura divină a zeităţilor Buddha şi ocupă un loc foarte special în iconografia multor culturi asiatice.

Plantarea unui lotus în locuinţă se spune că sporeşte chi-ul armonios ce trece prin uşă. Atunci când înf loreşte, lotusul semnifică apropierea unei ocazii fericite. Florile albe, roz sau crem de lotus sugerează că vine spre voi cineva sau ceva de o mare frumuseţe. Tulpina şi rădăcina lotusului, secţionate, prezintă compartimente goale, simbolizând înţelepciunea faptului de a înţelege vidul.

2 NODUL MISTIC

Indienii cred că nodul este emblema preferată a lui Shri (numită şi Lakshmi), zeiţa hindusă a bogăţiei, consoarta zeului Vishnu. Acesta împodobeşte pieptul lui Vishnu, fiind reprezentat de obicei ca un nod cu opt împletituri. Aceste asociaţii conferă nodului mistic o aură de puteri misterioase, ce se spune că aduc fericire şi împliniri. El este continuu, sugerând lipsa unui început şi a unui sfârşit. În concepţia religioasă, este semnul infinitei înţelepciuni şi compasiuni a lui Buddha. Ca simbol secular, el reprezintă continuitatea sigură a iubirii. În plus, nodul mistic este simbolul infinitului scris de trei ori, simbol ce corespunde şi numărului 8.

3 PERECHEA PEŞTIŞORILOR DE AUR

Aceştia îşi au sorgintea în cele două f luvii sacre din India, Gange şi Yamuna.

Ca simbolistică, aceste f luvii reprezintă canalul lunar şi cel solar din corpul uman, canale care încep din nări şi au rolul de a alterna ritmul respiraţiei sau al chi-ului, numit şi prana. Astfel, peştii de aur aduc viaţă şi fericire. Ei semnifică fertilitatea şi belşugul, deoarece se înmulţesc repede. Peştii înoată adeseori în perechi, iar în China un cuplu de peşti indică fidelitatea conjugală şi unitatea.

Perechea de peşti este considerată un cadou foarte norocos de nuntă. Ea simbolizează dorinţa arzătoare ca soţii să găsească fericirea împreună şi să fie binecuvântaţi cu mulţi copii. Cuvântul chinezesc pentru „peşte“, yu, mai înseamnă „mare avere“, deci se exprimă, astfel, tinerilor însurăţei şi urări de prosperitate materială.

Aici, peştele utilizat în simbolistică este, de obicei, crapul, considerat sacru de către multe culturi asiatice, datorită frumuseţii, mărimii şi longevităţii sale. În India şi Tibet, crapul auriu este considerat extrem de favorabil. Chiar şi în Egiptul antic, perechea de peşti era considerată o imagine sfântă, simbolizând apele aducătoare de viaţă ale Nilului. Aşadar, este foarte benefic să ţineţi peşti în casă, mai ales în perechi.

4 UMBRELA ALBĂ

Numită şi parasol, aceasta este un simbol tradiţional al protecţiei, precum şi un însemn al regalităţii. Umbrela albă este considerată un simbol ce aduce mari onoruri şi recunoaştere.

Parasolul apără de căldura toropitoare a soarelui, iar umbra sa răcoreşte corpul încins.

În budismul tibetan, există o zeitate foarte puternică, născută din fruntea lui Buddha, care se numeşte Zeiţa Umbrelei Albe. Ea oferă protecţie împotriva oricărei forme de magie neagră, protecţie indicată de umbrela sa albă. Pe vremuri, parasolul era blazonul regalităţii, iar 13 umbrele indicau statutul de rege. De aceea, simbolistica celor 13 umbrele puse una peste alta este foarte populară. O altă reprezentare a acestui simbol este umbrela cu o mie de spiţe.

5 DRAPELUL VICTORIEI

La origine, acesta era un steag militar descris în poveştile sacre indiene, în care drapelul victoriei era purtat la spatele carului regelui războinic. Drapelul victoriei purta şi blazonul războinicului respectiv.

Astfel, carul Domnului Krishna avea un drapel cu o garuda (pasăre mitică), iar al Domnului Arjuna, un drapel cu o maimuţă. În budism, drapelul victoriei simbolizează victorioasa iluminare a lui Buddha, care i-a învins pe demonii din Mara. Tibetanii spun că drapelul victoriei ne ajută să trecem peste răutăţile şi obstacolele ce ne împiedică să atingem iluminarea pe unsprezece căi. Acestea sunt: acumularea de cunoştinţe, obţinerea înţelepciunii, compasiunea, meditaţia, depunerea de jurăminte morale, găsirea refugiului în Buddha, abandonarea opiniilor false, naşterea aspiraţiilor spirituale, dezvoltarea mijloacelor meşteşugite, practicarea abandonului de sine şi unificarea celor trei realizări. Tibetanii au unsprezece tipuri de drapele, care semnifică victoria asupra celor unsprezece puteri ale răului.

Legenda spune că toţi Buddha au înfipt drapelul victoriei, împreună cu umbrela albă, în vârful Muntelui Meru, piscul mitic considerat cea mai înaltă culme de pe pământ şi privit de budişti şi hinduşi ca sălaş al zeilor.

Drapelele victoriei sunt, de obicei, sub forma unor straturi cilindrice de mătăsuri, decorate cu pietre scumpe şi broderii. Uneori, de volanele drapelelor sunt ataşaţi clopoţei, ce simbolizează obţinerea victoriei.

6 VASUL CU COMORI

Acesta este vasul comorilor inepuizabile. El are baza plată, corpul rotund, gâtul îngust şi capătul în formă de pâlnie. Un vas norocos tipic este bogat ornamentat cu simboluri de bun augur şi rânduri de petale de lotus radiind spre exterior. Minunatul vas cu comori este decorat cu o multitudine de pietre preţioase şi are în jurul gâtului o bucată de mătase.

Din el răsar mai multe ramuri încrustate cu pietre scumpe, ca dintr-un copac ce îndeplineşte dorinţe. Înăuntrul său se găsesc apele longevităţii, ce creează tot felul de comori inepuizabile. Aceasta este descrierea şi semnifi caţia vasului de aur cu comori şi, de-a lungul timpului, au existat mai multe versiuni diferite ale acestuia. Chinezii au fost întotdeauna foarte ataşaţi de acest vas, atribuindu-i tot felul de semnificaţii faste.

Astfel, se spune că el aduce mulţumire şi armonie, pace şi prosperitate în gospodării. Vasele nu trebuie să copleşească încăperile şi intrarea în casă prin mărimea lor, dar se spune că e de bun augur să fie mari.

7 SCOICA RĂSUCITĂ SPRE DREAPTA

Pentru indieni şi tibetani, scoica albă este preţioasă şi plină de însemnătate. Folosită iniţial ca trompetă, legendele străvechi descriu scoica drept amuleta indispensabilă a războinicilor curajoşi. Astfel, scoica lui Vishnu şi cea a lui Arjuna sunt legendare pentru puterile lor mistice de a supune duşmanii şi de a sădi spaima în inima vrăjmaşilor.

Scoica este considerată o emblemă a puterii, autorităţii şi suveranităţii. Sunetul său are puterea de a izgoni spiritele rele, de a preveni calamităţile naturale şi de a speria fiinţele înveninate, alungându-le. Există scoici bărbăteşti şi femeieşti. Cele bărbăteşti au cochilia mai groasă. Se găsesc astfel de scoici în Oceanul Indian şi Marea Arabiei. Sau găsit scoici străvechi în Himalaia şi alţi munţi tibetani care, desigur, au fost odată bazine oceanice!

Tibetanii preferă scoica răsucită spre dreapta, considerând-o sfântă. Aceasta are deschiderea inferioară în dreapta vârfului spiralat. Tibetanii folosesc numai scoici răsucite spre dreapta în ceremoniile şi ritualurile religioase. Ei cred că mişcarea în sens orar oglindeşte deplasarea celestă a soarelui, lunii, planetelor şi stelelor. Şi vârtejurile din părul lui Buddha se răsucesc spre dreapta. Dacă găsiţi vreodată o scoică naturală răsucită spre dreapta sau orice altă cochilie albă, păstraţi-o ca talisman norocos. Cine ştie ce puteri şi ce noroc vă va aduce!

8 ROATA DE AUR

Acesta este cel mai sfânt simbol dintre toate. În India, roata reprezintă creaţia şi protecţia. Ea este considerată simbolul solar asociat zeilor. Tibetanii cred că ea semnifică transformarea şi schimbarea spirituală. Astfel, este o armă pentru doborârea tuturor obstacolelor şi piedicilor prin metamorfoze spirituale rapide, schimbându-ne atitudinea şi reacţiile faţă de oamenii răi şi situaţiile supărătoare.

Sintagma „a învârti roata“ îl simbolizează întotdeauna pe Buddha predicându-şi învăţăturile. Când îi cer lui lama ori lui guru să le ofere învăţătura, budiştii folosesc expresia: „întoarceţi roata Dharmei“. Prima oară, roata a fost învârtită de Buddha în Parcul Căprioarelor, lângă oraşul indian Sarnath, după ce a atins iluminarea în Bodhgaya. Atunci, el a predicat cele patru adevăruri nobile: al suferinţei, al originii ei, al curmării ei şi adevărul căii celor opt paşi, ce duc către sfârşitul suferinţei. Roata simbolizează disciplina morală a Omului, iar cele opt spiţe ale sale reprezintă căile nobile de a curma suferinţa, adică: înţelegerea bună, gândurile bune, vorba bună, fapta bună, îndeletnicirea bună, efortul bun, atenţia bună şi concentrarea bună. Astfel, roata de aur fermecată este semnul atingerii celei mai înalte fericiri. Ea cuprinde, în forma sa, calea către fericirea nesfârşită, sau, altfel spus, aduce curmarea oricărei suferinţe. Aşezarea roţii în casă constituie cel mai bun mod de a obţine fericirea de durată.

Sursa articolului: Revista “Lumea Fengshui” Nr. 4 Pg. 57

0 Comments

Leave a Comment