2017/09/24 at 8:42 AM

Amplasate corect, pot aduce un Feng Shui fantastic

Cei familiarizaţi cu Feng Shui au ştiut dintotdeauna că mare parte din această minunată artă se bazează pe combinaţia dintre munte şi apă în mediul nostru înconjurător.

LILLIAN TOO subliniază acest lucru în repetate rânduri, atât în cărţile ei, cât şi la colocviile şi prezentările pe care le susţine în lumea întreagă. În acest articol, ea ne împărtăşeşte bucuria descoperirii unor meşteşugari malaiezieni de o măiestrie fantastică, ce sunt capabili să reproducă susurul apei şi frumuseţea naturală a pietrelor şi stâncilor. Recent, am terminat de construit marele meu detaliu de Apă, pentru a-mi activa steaua 8 a Apei în nou-mobilata şi renovata mea casă. Pe când doream să îmi decorez piscina, am pornit în căutarea unei imagini a Zeiţei, exact aşa cum mi-o doream. Nu mi-a luat mult, deoarece, la nici douăzeci de minute de locuinţa mea, pe şoseaua Old Klang din Kuala Lumpur (chiar sub nasul meu, aş putea spune), am găsit exact ceea ce căutam: un expert peisagist, care, de asemenea, credea şi practica Feng Shui – ŞI care dezvoltase o afacere specializată în crearea de cascade, eleşteie cu crapi japonezi şi accesorii benefice pentru grădină şi piscină. Mă refer la Hua May, despre care mai târziu am aflat că are trei puncte de desfacere şi că activează încă din 1985. Într-adevăr, de la această fi rmă erau oamenii care au creat acum-celebrul vultur gigantic din Pulau Langkawi.

Este un vultur într-adevăr magnific, înalt de circa 20 de metri, şi cu o deschidere a aripilor pe măsură… iar aceia care vizitează des Genting, cu siguranţă au văzut creaţia lor, Cradle Rock. De parcă toate acestea nu ar fi fost de ajuns, tot a lor este şi fabuloasa alee a Cascadei de Apă de pe Insula Sentosa din Singapore…

Desigur, eu nu căutam să îmi construiesc o cascadă – nici casa şi nici grădina mea nu sunt sufi cient de mari. În schimb, doream un anumit accesoriu decorativ. Am găsit exact ceea ce îmi trebuia – doar că îmi doream ca sursa de apă a Zeiţei să fie mai mare, astfel încât să curgă mai multă din wu lou-ul pe care îl ţinea. Intenţia mea era să creez o imagine a Zeiţei Îndurării turnând nectar în piscină, pentru ca, de fiecare dată când înot, să fi u binecuvântată. Deoarece sunt o împătimită a simbolisticii şi deoarece ştiam că acest lucru îmi va desăvârşi detaliul de Apă, eram hotărâtă să creez imaginea perfectă. Deci, vă puteţi imagina cât am fost de încântată când tânărul care se ocupa de mine dădea adesea aprobator din cap, confirmând că ei îmi pot livra cu uşurinţă o Zeiţă realizată din marmură naturală, exact după specificaţiile mele, cam într-o săptămână.

A fost om de cuvânt, şi sunt absolut încântată de Zeiţa pe care mi-au trimis-o.

În timp ce îmi făceam „cumpărăturile“, am realizat că am dat peste nişte meşteşugari extrem de talentaţi, care mi-au prezentat cu mândrie foarte multe grădini minunate gândite şi realizate de ei. Deoarece au făcut studii amănunţite asupra construirii de „munţi“ şi eleşteie drept elemente de înfrumuseţare a ambianţei, este probabil ca ei să fie familiarizaţi cu termenul de apă şi munte benefic din grădinile caselor şi diverselor clădiri. Oricine îşi doreşte să îşi activeze stelele favorabile ale Apei şi Muntelui din perioada lui 8 ar fi bine să îi contacteze.

Sursa articolului: Revista “Lumea Fengshui” Nr.3 Pg. 32

0 Comments

Leave a Comment