2017/11/24 at 7:40 AM

Chinezii au pus dintotdeauna accentul pe educaţie. Pentru ei, educaţia este imperativă, deoarece reprezintă drumul de scăpare din vieţile grele de ţăran pe care le duc majoritatea. Fiilor care se descurcau bine la examenele anuale ale vechii Curţi Imperiale Chineze li se oferea un post oficial de guvernământ, care aducea onoare familiei. De aceea, accentul asupra educaţiei era mereu punctul central al celor mai înalte aspiraţii ale unui părinte.Iată unele sfaturi despre cum poate fi îmbunătăţit biroul copilului prin reamenajarea camerei sale, folosind Feng Shui.Poziţia mesei de lucruLocul unde stă copilul este şi el important. Asigură-te că nu ţinteşte nimic ascuţit sau cu vârfuri spre scaunul său, pentru că lucrul acesta creează multă energie ucigătoare.

În jurul mesei de lucru

Pune-ţi copilul să stea cu capul orientat spre cea mai bună direcţie pentru studiu şi cu un sprijin solid (ex. perete, dulap) sau un tablou cu ceva solid (ex. munte) la spate.

Încearcă să nu îţi pui copilul cu faţa direct la o fereastră. Îi va lipsi sprijinul necesar pentru a învăţa bine.

Evită să agăţi tablouri cu apă (ex. lacuri, cascade) sau să pui obiecte ostile sau ascuţite (ex. poze cu arme, animale sălbatice etc.) în spatele mesei la care stă copilul tău.

Observă spaţiul şi masa de lucru a copilului. Apar cumva aparate de aer condiţionat protuberante, grinzi ori muchii expuse deasupra capului sau muchii ascuţite de la mobilă, stâlpi sau vreun colţ protuberant din preajmă? Fii atent la toţi aceşti factori, pentru că ei aduc o energie ucigătoare.

Dormitorul copilului

Apare cumva un copac pe lângă dormitorul copilului? Încearcă să nu se întâmple astfel, pentru că acest fapt este în detrimentul concentrării sale asupra studiului.

Sursa articolului:  Revista Lumea Feng Shui

0 Comments

Leave a Comment