2017/11/24 at 7:35 AM

Lillian Too expune subtilităţile practicii Feng Shui, simplificând pentru viaţa modernă unele dintre aspectele esenţiale ale acestei deprinderi antice

Alegeţi bijuteriile în funcţie de zodia chinezească

Intrăm în sezonul festiv, acel moment din an când faptul de a ne împodobi cu pietre preţioase atrage un noroc enorm. Aveţi grijă să străluciţi la fel de intens ca luminile din brad, care aduc acestei perioade acel aer special. Totuşi, alegeţi pietrele astfel încât să vă şi sporiţi şansa de sărbători. Ideea este să vă creşteţi vivacitatea, purtând pietrele asociate cu zilele voastre favorabile în acest sens.

Această metodă face parte din astrologia personalizată chinezească. În funcţie de ziua voastră planetară a vitalităţii, bazată pe zodia chinezească, puteţi alege una dintre pietrele preţioase ce vă amplifică forţa vitală în perioada sărbătorilor. În plus, vă puteţi descoperi ziua cu obstacole, care se referă la cea mai puţin fastă zi din săptămână. Metoda mai indică ce mineral trebuie neapărat evitat, pentru ca piedicile să nu vă stânjenească în drumul spre succes şi fericire.

Zilele vitalităţii

Dacă aceasta este luni, în această zi trebuie să începeţi noi proiecte, să faceţi comerţ, să perfectaţi contracte, să celebraţi şi să vă îmbunătăţiţi Feng Shui-ul din locuinţă. Orice tip de curăţare şi purificare a spaţiului va fi încununat de succes. Vă vor avantaja perlele naturale. Cele mai bune specii sunt perlele din Marea Sudului şi cele de cultură. Sunt bune şi perlele de apă dulce, însă nu şi cele artificiale, de cristal.

Dacă aceasta este marţi, orice activitate ce necesită strategie militară şi precizie va fi excelentă acum. Este o zi indicată pentru împrumuturile băneşti, mutarea la casă nouă, jocurile de noroc şi asumarea de riscuri. Marţea este fastă şi pentru investiţiile la bursa de valori. Vă avantajează coralul roşu. Căutaţi un mărgean de cea mai bună calitate, de un roşu natural nefalsificat. Pentru un efect optim, purtaţi-l ca pandantiv sau sub formă de inele.

Dacă aceasta este miercuri, este excelent să susţineţi interviuri, să vă faceţi publicitate, să porniţi în călătorie, să vă căsătoriţi şi să participaţi la diverse festivităţi în această zi. De asemenea, este o zi minunată pentru finalizarea proiectelor neterminate. Vă avantajează smaraldele şi jadul imperial translucid. Alte pietre verzi naturale, precum berilul sau turmalina verde, sunt şi ele foarte benefice.

Dacă aceasta este joi, ziua e favorabilă pentru activităţile religioase şi spirituale, depunerea de ofrande în temple, nunţi, începerea unui program de studii, sădirea unor plante, semănatul de seminţe, prepararea de leacuri şi studierea tehnicilor de divinaţie. Este genul de zi care vă atrage în viaţă noi prieteni şi oportunităţi, ridicându-vă enorm moralul. Vă vor avantaja pietrele galbene, precum diamantele şi safirele galbene sau citrinele. Topazul imperial este şi el benefic. Aceste pietre galbene vă aduc noroc de bogăţie şi succes.

Dacă aceasta este vineri, e o zi magică, ce vă favorizează ca profesori. Este minunat ca, în cursul ei, să fiţi generoşi, să faceţi opere caritabile, să porniţi în călătorie, să pregătiţi leacuri, să plantaţi copaci ori să vă angajaţi într-o relaţie intimă pentru întâia oară. Puteţi şi să vă supuneţi unei intervenţii chirurgicale. Veţi beneficia dacă veţi purta diamante albe sau albastre.

Dacă aceasta este sâmbătă, puteţi să începeţi lucrările de construcţie la o nouă locuinţă, să vă mutaţi la casă nouă, să vă transferaţi la un nou loc de muncă, să cumpăraţi un animal de casă, să spuneţi rugăciuni lungi şi să faceţi curăţenie în casă în această zi. Vă vor avantaja pietrele albastre naturale, mai ales safirele albastre.

Ziua vitalităţii în funcţie de zodie

ANIMALUL VOSTRU DIN ZODIACUL CHINEZESC ZIUA VITALITĂŢII PLANETA GUVERNATOARE ŞI PIATRA VOASTRĂ IDEALĂ  ZIUA CU OBSTACOLE ŞI PIATRA CE TREBUIE EVITATĂ NEAPĂRAT
ŞOBOLAN MARŢI – MARTE
Coral roşu de calitate
SÂMBĂTĂ – SATURN
Evitaţi safirele albastre
BOU MIERCURI – MERCUR
Smaralde & beriluri
JOI – JUPITER
Evitaţi pietrele galbene
TIGRU SÂMBĂTĂ – SATURN
Safire albastre
 VINERI – VENUS
Evitaţi diamantele
IEPURE SÂMBĂTĂ – SATURN
Safire albastre
VINERI – VENUS
Evitaţi diamantele
DRAGON MIERCURI – MERCUR
Smaralde & beriluri
JOI – JUPITER
Evitaţi pietrele galbene
ŞARPE VINERI – VENUS
Diamante
MIERCURI – MERCUREvitaţi smaraldele
CAL VINERI – VENUS
Diamante
 MIERCURI – MERCUR
Evitaţi smaraldele
OAIE LUNI – LUNA
Perle naturale
JOI – JUPITER
Evitaţi pietrele galbene
MAIMUŢĂ JOI – JUPITER
Pietre/diamante galbene
 MARŢI – MARTE
Evitaţi coralul roşu
COCOŞ JOI – JUPITERPietre/diamante galbene MARŢI – MARTE
Evitaţi coralul roşu
CÂINE MIERCURI – MERCUR
Smaralde & beriluri
JOI – JUPITER
Evitaţi pietrele galbene
PORC MARŢI – MARTE
Coral roşu de calitate
SÂMBĂTĂ – SATURN
Evitaţi safirele albastre

Zile cu obstacole

  • Dacă luni este ziua voastră cu obstacole, nu trebuie să îi părăsiţi pe cei dragi în această zi, şi nici să porniţi într-un voiaj lung, să mergeţi la înmormântări ori să îndepliniţi orice ritual ce implică focul. În plus, evitaţi gimnastica intensă. Trebuie să vă înfrânaţi pasiunea pentru perlele naturale, pentru că acestea fac să vi se manifeste piedici în viaţă, mai ales lunea.
  • Dacă marţi este ziua voastră cu obstacole, nu trebuie să vă căsătoriţi în această zi. Nu angajaţi salariaţi noi, nu întocmiţi contracte, nu semnaţi noi acorduri şi nu plecaţi în călătorie. Evitaţi a purta coral roşu, pentru că această piatră nu vă sporeşte cu nimic şansele.
  • Dacă miercuri este ziua voastră cu obstacole, evitaţi orice activitate de vânzări în această zi. În plus, trebuie să evitaţi vizitele la doctor. Nu purtaţi pietre verzi precum smaraldul, jadul şi berilul.
  • Dacă joi este ziua voastră cu obstacole, nu trebuie să vă certaţi cu nimeni ori să începeţi vreo dispută în această zi. Evitaţi lucrările de construcţie, aşezarea unui nou acoperiş sau demararea unei activităţi negative. Joia, nu aveţi voie să faceţi rău animalelor. Feriţi-vă să purtaţi safire galbene.
  • Dacă vineri este ziua voastră cu obstacole, nu trebuie să disputaţi posesia unui lucru cu alţii ori să negociaţi ceva în această zi. Orice violenţă din zilele de vineri va avea grave repercusiuni. Ar fi bine să renunţaţi la diamante, pentru că nu vă avantajează deloc.
  • Dacă sâmbătă este ziua voastră cu obstacole, nu vă certaţi în această zi, pentru că ciondănelile pot degenera în meciuri de box. Abţineţi-vă de la lucrări de construcţie, demarări de proiecte, inaugurarea unui magazin ori lansarea unui nou produs sâmbăta. Nu porniţi în călătorii şi încercaţi să nu mergeţi în vizite la prieteni şi să nu participaţi la petreceri. Feriţi-vă să purtaţi safire albastre.

0 Comments

Leave a Comment