2017/09/26 at 6:12 PM

Shiatsu are rol analgezic, relaxant, tonifiant, de echilibrare. Nu este nevoie să fiţi bolnavi ca să faceţi câteva şedinţe de shiatsu, pentru o mai bună echilibrare a energiei.El poate ameliora cu succes afecţiuni cum sunt tendinitele, întinderile musculare, migrenele, durerile de gât, umeri şi spate, sciatica, durerile artritice, tensiunile musculare, nevralgiile, insomnia, nervozitatea, problemele menstruale, problemele circulatorii, problemele legate de stres, constipaţia, anxietatea, oboseala cronică, stresul. Acestea sunt probleme frecvente şi aparent banale, însă în cazul cărora, uneori, medicina clasică este ineficientă.Shiatsu nu promite vindecarea, ci ameliorarea, şi are la rându-i limitele sale (de exemplu, în cazul unei apendicite, nu are nicio utilitate). Tratamentele shiatsu sunt relaxante datorită presiunii aplicate blând. Intensitatea presiunii este ajustată în funcţie de persoană, astfel încât gradul de confort să fie maxim. Zonele tensionate pot fi uşor dureroase în timpul tratamentului, însă după aplicarea presiunii durerea este mult atenuată sau chiar eliminată.În general, se pot deosebi trei niveluri de apăsare. Apăsarea uşoară se foloseşte pe partea din faţă a corpului, pe părţile laterale ale gâtului şi pe partea inferioară a abdomenului. Prin apăsarea moderată se tratează capul şi stomacul. Apăsarea puternică este indicată pentru zonele cu muşchi puternici.Tratarea altei persoane cu ajutorul tehnicii shiatsuPentru o tratare completă a altei persoane cu ajutorul tehnicii shiatsu este nevoie doar de o pătură, o pernă, de podea sau un pat. Poziţia faţă de persoana tratată trebuie să permită ca mâinile celui ce tratează să fie întinse. Acest lucru favorizează dozarea corectă a presiunii corespunzătoare fiecărei părţi a corpului.Cel mai des, aplicarea metodei se realizează cu ajutorul degetelor mari. Punctul prin care se realizează apăsarea se află exact sub rădăcina unghiei degetului mare. Acolo unde apăsarea trebuie să se aplice pe o suprafaţă mai extinsă, se folosesc ambele degete mari. Acestea trebuie să se atingă şi să formeze împreună un unghi de aproximativ 45 de grade. Metoda de tratament prin folosirea ambelor degete mari se aplică în cazul părţii superioare a capului şi în părţile laterale ale braţelor şi picioarelor.Când se apasă cu toată palma, punctul de realizare a presiunii se află în mijlocul palmei. Degetele vor fi complet întinse, atingând suprafaţa tratată. Cu ajutorul întregii palme este tratată zona stomacului, suprafeţe mai mari ale spatelui, precum şi zona abdomenului.Autotratarea cu ajutorul tehnicii shiatsuMajoritatea exerciţiilor se realizează cel mai bine în poziţia aşezat. În acest caz, este aproape imposibil să se obţină nivelul de presiune exact cu mâinile întinse. Observaţie: În cazul autotratării, coatele sunt ridicate pentru a se afla pe direcţia de apăsare, având ca scop poziţionarea forţei în antebraţ. La acţionarea asupra punctelor din zona capului, coatele trebuie îndreptate spre exterior.În anumite puncte se recomandă tratarea prin folosirea a două sau trei degete. Astfel, suprafaţa de aplicare este mărită. În cazul autotratării, degetele trebuie să fie uşor îndoite, iar apăsarea se va realiza cu buricul degetului, şi nu cu vârful. Intensitatea apăsării depinde de propriile senzaţii. Se observă imediat cât de tare trebuie apăsat.Se urmăreşte însănătoşirea, eliminarea încordării şi destinderea corpului. Aplicarea regulată a acestei tehnici este foarte importantă. Ideal este ca autotratarea să se realizeze din poziţia aşezat pe un scaun sau pe podea. Dacă staţi pe un scaun, aveţi grijă ca picioarele să fie pe podea, iar spatele să stea drept.

Notă: Pentru mai multe amănunte privind această tehnică şi exerciţii specifice pentru diversele părţi ale corpului, consultaţi „Manual de shiatsu” de Paul Lundberg, de la Pro Editură şi Tipografie.

Source: Lumea Feng Shui: online – articol pe larg

0 Comments

Leave a Comment