2017/09/26 at 6:21 PM

Deţine combinaţia mortală „frumuseţe inteligenţă“. Este un produs al Americii moderne, absolventă a prestigioasei Universităţi Harvard, câştigătoarea de anul acesta a Globului de Aur şi starul trilogiei Războiul stelelor a lui George Lucas. La 24 de ani, NATALIE PORTMAN a câştigat mai mulţi lauri decât alte actriţe de trei ori mai în vârstă. Are o mulţime de fani în toată lumea, şi ne întrebăm dacă are de la natură un Feng Shui bun, căci trebuie să deţină mult tien chai, sau noroc ceresc. Am descoperit că este Cocoş de Metal, deci anul acesta îi este extrem de favorabil. Se va ridica oare pe culmi şi mai înalte?

Frumoasa Natalie este, poate, mai cunoscută majorităţii ca regina Amidala, iubita lui Anakin Skywalker din trilogia cinematografi că de succes Războiul stelelor. De mică, a captat atenţia unui „vânător de talente“ al fi rmei Revlon, într-o pizzerie. Când i s-a oferit să fi e fotomodel, la 11 ani, a refuzat propunerea, îndreptându-şi ochii spre actorie. În 1993, tânăra Natalie a oferit o interpretare atât de bună în Leon, încât cei care au văzut fi lmul şi-au dat seama că s-a născut o stea. Jucând-o pe Mathilda, o fată de 12 ani care angajează un criminal profesionist, pentru a răzbuna moartea celor dragi, Natalie nu doar că a captat atenţia magnaţilor hollywoodieni, ci i-a şi lăsat cu gura căscată. Regizorul Luc Besson nu a avut decât cuvinte de laudă pentru mica sa protejată. În peliculă, personajul ei topeşte inima durului şi insensibilului criminal Leon, care ulterior se trezeşte învăţând-o pe frageda Mathilda dedesubturile meseriei. Rolul i-a deschis multe porţi în lumea marelui ecran: preselecţiile au ajuns de domeniul trecu tului, iar regizorii au început să o abordeze cu roluri şi scenarii. I s-a propus să joace în Beautiful Girls, alături de Timothy Hutton. Regizorul Ted Demme a declarat: „De prima oară când am citit scenariul, mi-am dat seama că ea era singura actriţă care putea să interpreteze personajul“.

Considerată un copil-minune de către cei care au lucrat cu ea, Natalie a continuat să interpreteze rol după rol, apărând în filme cu distribuţii şi regizori din elita Hollywood-ului. A jucat alături de Al Pacino în Heat, în Everyone Says: I Love You, regizat de Woody Allen, şi, alături de numeroase staruri, în Mars Attacks. Într-un fel, munca alături de superstarurile hollywoodiene a făcut-o pe Natalie să aibă parte de o celebritate scăzută. Refl ectoarele nu se pe ea, lăsându-i o portiţă de scăpare din faţa luminii orbitoare şi publicităţii nedorite. Statul în umbră i-a convenit de minune actriţei, căci i-a permis să-şi termine studiile superioare, oferindu-i, totodată, timp pentru a se maturiza.

ANII DE ÎNCEPUT

Chiar şi aşa, copilăria lui Natalie a fost marcată de remarcile răutăcioase ale colegilor, invidioşi pe succesul şi popularitatea ei. Este unicul copil al unei familii israelite, tatăl – doctor, iar mama – artistă şi casnică. Familia ei s-a mutat din Ierusalim în SUA când ea avea trei ani. Natalie este foarte apropiată de părinţii ei, primii ani fi indu-i îndulciţi de concediile în familie, petrecute în locuri precum Japonia şi Australia. Voiajurile au avut un asemenea impact asupra fetiţei, încât a optat pentru limba japoneză ca materie şcolară. A avut parte de o educaţie conservatoare, şi ea însăşi este fermă în crezurile şi principiile sale. De la opt ani, Natalie s-a declarat vegetariană. Părinţii nu s-au opus, iar ea şi-a menţinut preferinţele alimentare până astăzi. Natalie şi-a ales rolurile cinematografi ce cu grijă, adeseori cu ajutorul părinţilor.

Le-a respins pe acelea care presupuneau să apară în posturi „indecente“. În pelicula Anywhere But Here, era inclusă o scenă de sex, din cauza căreia l-a refuzat pe regizorul Wayne Wang, afi rmând că nu o deranjează tipul scenei, însă nu este pregătită să o joace în această etapă a vieţii. Colega de platou Susan Sarandon a sprijinit-o, respectându-i punctul de vedere şi adăugând că educaţia ei i-a indus o mare încredere şi stimă de sine, ce îi conferă o calitate foarte rară pentru un star. Până la urmă, s-a aprobat modifi carea scenariului. A fost o victorie măruntă, dar semnifi cativă. Natalie şi-a exprimat, de atunci, recunoştinţa faţă de norocul de a fi primit sfaturi bune şi sprijin în anii săi de creştere. „Niciodată nu m-am simţit exploatată“, a mărturisit ea într-un interviu recent.

DRUMUL SPRE GLORIE

În 1997, The Diary of Anne Frank a avut premiera în teatre şi, ulterior, s-a jucat pe Broadway. Interpretând rolul principal, Natalie a primit cronici extraordinare din partea criticilor de teatru. Pentru interpretarea sa, a fost recompensată cu o nominalizare la premiile Tony. Pentru ea, a fost unul dintre rolurile ce i-au adus cea mai mare împlinire A refuzat rolul principal în The Horse Whisperer, pentru a apărea, în schimb, în Anne Frank. A fost fascinată de viaţa autoarei de când i-a vizitat casa din Amsterdam şi a rămas captivată citindu-i best-seller-ul. „M-a prins atât de tare cartea ei, încât în săptămâna următoare nu am făcut altceva până când nu am terminat-o. Nu mai auzeam ce îmi spunea lumea. Tot timpul ţipa cineva la mine.“

RĂZBOIUL STELELOR O FACE SUPERSTAR

Deşi aclamată de critici, celebritatea internaţională îi scăpa printre degete. Acest fapt s-a schimbat din clipa când a păşit pe platoul peliculei Războiul stelelor: Episodul I – Ameninţarea fantomei. Acceptând rolul principal feminin în urmarea sagăi Războiului stelelor, la vârsta de 18 ani, lui Natalie i-a fost scris să devină superstar în lumea întreagă! Primul fi lm din trilogia Războiul stelelor a strâns peste 431 de milioane $ în box-offi ce, în 1999. Episodul II: Atacul clonelor a avut şi mai mare succes. Fremătând de nerăbdare, fanii aşteaptă al treilea episod din Războiul stelelor, programat să ruleze în cinematografele din lumea întreagă din mai. Clipul publicitar este difuzat pe numeroase site-uri de Internet, jucăriile Sith au ajuns în magazine, şi copiii de toate vârstele dau iama să le cumpere. „Săbiile cu laser“ au redevenit jucăria preferată a tuturor.

Pentru a treia oară, Natalie va păşi cu capul sus printre mulţimea de fani iubitori, ca Amidala. Totuşi, de această dată, totul a devenit mai sumbru. Al treilea episod se focalizează pe latura întunecată. În ceea ce o priveşte pe Natalie, a început 2005 în vervă. La debutul anului, a câştigat un premiu important pentru evoluţia în drama romantică Closer. Jucând alături de artişti de marcă precum Julia Roberts, Jude Law şi Clive Owen, Natalie a demonstrat că poate concura cu cei mai străluciţi actori din Cetatea Filmului. Cu rolul din această peliculă, a câştigat Globul de Aur pentru cea mai bună actriţă în rol secundar.

NATIVA COCOŞ

Nici urmă de îndoială: este anul ei! De ce anume? Deoarece Natalie Portman este nativă Cocoş. Despre persoanele născute în această zodie se spune că sunt inteligente şi bine-crescute. Natalie are, cu siguranţă, ambele calităţi. Cocoşii au mari aptitudini lingvistice, or şi acest fapt o caracterizează pe actriţă. Conversează cu uşurinţă în ebraică, japoneză şi franceză, pe lângă engleză. Cocoşii emană încredere prin toţi porii şi par mereu demni, neavând nici un interes să se ascundă în spatele unei măşti. Această zodie este mai conservatoare decât oricare alta, însă nativii au, totodată, un excelent talent de socializare şi o minte ascuţită. Nativa Cocoş este foarte loială şi ar face orice pentru a-şi proteja „cuibul“. Chiar şi la vârsta ei fragedă, Natalie ia viaţa mai degrabă în serios. I-ar face bine să se mai relaxeze puţin. Totuşi, natura ei de Cocoş nu o va dezamăgi, şi este probabil să atragă bărbaţi slabi, când, de fapt, după cei puternici se dă în vânt! Poate că trebuie să apară în scenă un bărbat cu o inteligenţă şi un talent egale cu ale ei. Să fi e acesta motivul pentru care relaţiile sale declarate cu actori mai puţin cunoscuţi, precum Gael Garcia Bernal, au eşuat? Această nativă Cocoş nu are timp pentru snobi şi parveniţi social. Aşadar, fani ai lui Natalie, ţineţi minte acest lucru! În general, Cocoşii au mari aşteptări de la cei din jurul lor. Sunt perfecţionişti ce îşi doresc să fi e la conducere. Cu toate acestea, tocmai nevoia de perfecţiune a transformat-o pe Natalie în actriţa de astăzi, aducându-i succese în multe proiecte în care s-a implicat. Nativa Cocoş de Metal Natalie Portman este artista desăvârşită.

Sursa articolului: Revista “Lumea Fengshui” Nr. 5 pg. 22

0 Comments

Leave a Comment