2017/11/24 at 7:43 AM

 

Î: Fiica mea tocmai a dat capacitatea şi a luat zece note maxime şi una cu un punct în minus, iar acum aplică pentru burse. Ce i-aţi sugera din perspectiva Feng Shui, pentru ca dorinţa să i se îndeplinească?

R: Felicitări! Probabil că eşti o mămică foarte mândră. Se pare că fata ta este foarte deşteaptă şi va reuşi în viaţă. Dacă vrei un avantaj în plus cu ajutorul Feng Shui-ului, pentru succes la studii, îi poţi pune pe masa de studiu un Chi Lin (cal-dragon) cu cele patru obiecte ale cărturarului. Calculează-i numărul Kua şi exploatează-i direcţiile propice. În plus, fă rost de un detaliu de Apă cu POARTA DRAGONULUI, care, anul acesta, trebuie aşezat în sud-vestul livingului şi este foarte eficient în atragerea burselor.

VAS AL BOGĂŢIEI IEFTIN

Î: Pot să îmi fac un vas propriu al bogăţiei? Pot să îmi cumpăr unul ieftin?

R: Da, de fapt trebuie să îţi umpli singură vasul bogăţiei, şi nu să pui pe altul să se ocupe de asta. Când alegi vasul cu pricina, optează pentru unul cu fundul gros şi gâtul îngust, ceea ce sugerează că averea intră uşor, dar rămâne înăuntru. În ce priveşte dilema costului, deşi nu este necesar să cheltuieşti o avere pe vas, având în vedere că el trebuie să simbolizeze prosperitatea familiei, un kitsch ieftin va sugera un stil de trai asemenea. Cumpără un vas respectabil, iar când îţi vei putea permite unul mai bun, cu un finisaj mai frumos sau dintr-un material mai bun, cumpărăţi-l pe acela. Ai grijă însă să nu îl arunci pe cel vechi. Pur şi simplu strânge-le pe toate.

POATE CADOUL NEPOTRIVIT SĂ PERICLITEZE O RELAŢIE?

Î: Am citit că ceasurile nu sunt cadouri de bun augur. Ei bine, eu am unul, pe care mi l-a oferit iubitul meu când m-a vizitat prima oară. El este mai tânăr decât mine şi avem o relaţie la distanţă, în care ne vedem sporadic, de aproape cinci ani. Amândoi suntem foarte îndrăgostiţi şi chiar am vorbit de căsătorie, dar, dintr-odată, el a făcut un pas înapoi în legătura noastră. Eu doream să rezistăm ca pereche. Dacă voi face ceva referitor la ceasul pe care mi l-a oferit, acest lucru va ajuta? Dacă da, ce pot face?

R: Da, din cauză că sugerează curgerea timpului, ceasurile nu sunt cadourile ideale din perspectiva simbolică, dar poţi îndrepta situaţia oricând, oferindu-i ca plată o sumă modică. Dacă doriţi amândoi ca relaţia să funcţioneze, sugerează-i acest lucru. Dacă spune că aceste lucruri sunt prostii, atunci poate că s-a săturat de legătura voastră şi este cazul să mergi mai departe. Să ştii că un mărunţiş simbolic precum acesta ascunde mereu ceva mai profund care nu merge. Dacă este de acord să urmaţi ritualul tradiţional de a-i plăti o mică sumă, este semn că şi el vrea să continuaţi împreună, şi atunci merită să încerci să îţi salvezi cuplul.

Totuşi noi niciodată nu am crezut prea mult în relaţiile de la distanţă. Pe termen lung, arareori rezistă, şi întotdeauna sunt necesare compromisuri. În plus, poate că tu eşti gata de căsătorie, dar el nu este, iar presându-l, nu vei face decât să adânceşti ruptura dintre voi. Gândeşte-te bine la asta. Nu uita că broaşte sunt destule în baltă. Nu îţi limita singură opţiunile.

BUCHET DE NUNTĂ

Î: Ce să fac cu buchetul meu de nuntă, care este foarte vechi şi uscat?

R: Eu credeam că buchetul se aruncă fetelor de la petrecere, iar cea care îl prinde este următoarea care se mărită. Nu am mai auzit pe nimeni să păstreze acest buchet, şi îmi închipui că se usucă destul de rapid. În Feng Shui, ţinerea sau etalarea de flori moarte în casă este un mare tabu, fiindcă atrage mari cantităţi de chi yin în locuinţă. În locul tău, l-aş arunca.

TEREN DE FORMĂ NEREGULATĂ

Î: Am auzit că este de preferat ca locuinţele şi clădirile să aibă forme regulate (pătrat sau dreptunghi), astfel încât să nu le lipsească niciun colţ. Care este însă impactul unui teren de formă neregulată, în condiţiile în care avem o clădire rectangulară aşezată pe un astfel de teren?

R: Ideal este ca forma să fie regulată, deoarece atunci te bucuri în egală măsură de toate tipurile diferite de noroc, iar scopul în Feng Shui este să echilibrezi diversele tipare energetice. Viaţa nimănui nu este completă fără cele opt tipuri fundamentale de şansă, cele opt aspiraţii. Totuşi, dintr-o altă perspectivă, cea a şcolii metafizice a stelelor zburătoare, unii experţi de Feng Shui recomandă să existe colţuri lipsă dacă în sectorul respectiv avem o combinaţie stelară deosebit de nefastă. În general, cele mai sigure sunt formele regulate. Dar, atâta timp cât clădirea are o astfel de formă, poţi face toate activările Feng Shui necesare în clădire şi în jurul ei. Nu ai de ce să îţi faci griji privind tai chi-ul mare al întregului teren. Dacă eşti preocupat de lipsa unui sector la nivelul acestuia, spre exemplu SV, care aduce noroc în relaţii şi căsnicie, atunci străduieşte-te să activezi acest tip de şansă în colţul de SV al casei.

AMPLASAREA FÂNTÂNILOR

Î: Aş dori să introduc o fântână de interior în camera de zi. Unde ar fi bine să o poziţionez? Mă va ajuta în dragoste, sau îmi va aduce avere?

R: Apa este asociată de obicei cu averea, fiind utilizată pentru a spori norocul la bani. Pentru dragoste, există alţi activatori. Sectorul ideal pentru un detaliu de Apă pe durata perioadei lui 8 (care se încheie pe 4 februarie 2024) este sud-vestul. Acesta este locul spiritului tăinuit, ca şi al numărului stelar 8 al bogăţiei. Nu poţi greşi dacă introduci apă în SV, cu condiţia să eviţi să o aşezi de partea dreaptă a uşii casei (cum priveşti din interior spre exterior).

ACTIVAREA GREŞITĂ A ŞANSEI ÎN IUBIRE

Î: Cineva mi-a spus că, dacă activăm şansa florii de piersic, atragem în viaţă bărbaţi nepotriviţi, deci este mai bine să nu facem activarea. Este adevărat? Mi s-a întâmplat mie, dar şi unei prietene de-ale mele. Să fie o coincidenţă?

R: Activarea şansei florii de piersic în locul neindicat POATE să îţi atragă în viaţă parteneri nepotriviţi. Spre exemplu, nu trebuie să activezi sud-vestul, colţul dragostei, în toaletă, şi nici să îţi aşezi animalul florii de piersic în bucătărie, prea aproape de chiuvetă sau de cuptor. În plus, acest animal nu trebuie să fie ciobit sau spart. De obicei, metoda florii de piersic atrage noroc de căsătorie şi grăbeşte karma nunţii.

Deşi nu am mai auzit până acum ca prin această metodă să atragi bărbaţi indezirabili, posibilitatea există. Feng Shui te poate ajuta să atragi ocazii de căsătorie, DAR nu îţi poate garanta ce fel de om vei găsi. Aceasta depinde de karma ta. Totuşi, până acum, situaţiile pe care le ştiu de activare a florii de piersic au dus destul de rapid la logodnă şi căsătorie, iar cuplurile care au folosit această metodă Feng Shui au în continuare un mariaj fericit! O pereche tocmai a făcut un copilaş.

0 Comments

Leave a Comment