2017/07/20 at 10:45 PM

 

Vedeţi ce stele zboară în fiecare sector al casei în această lună şi ce măsuri puteţi lua pentru a activa norocul şi pentru a vă feri de ghinion.

În fiecare dintre cele nouă căsuţe, veţi găsi două numere. Numărul din colţul stânga-sus indică steaua anuală, iar numărul din dreapta-jos indică steaua lunară. Folosiţi o busolă precisă pentru a determina direcţiile sau locaţiile. Apoi consultaţi diagrama de stele zburătoare pentru predicţiile lunare. Astfel, dacă uşa voastră din faţă (cea pe care o folosesc toţi locatarii casei) se află în sectorul sudic, atunci vedeţi căsuţa respectivă pentru tipul de noroc care îi va afecta pe toţi cei din gospodărie pe parcursul lunii respective. La fel, dacă încăperea pe care o ocupaţi voi personal se află în sectorul nordic, atunci veţi avea parte de tipul de noroc indicat de stelele de acolo.

SUD-EST
Este o lună extrem de nefastă pentru locatarii acestui sector. Steaua nenorocirilor de aici indică boli și necazuri serioase. Dispuneți o pereche de Han Xiang Zi sau o pagodă a celor 5 elemente pentru a vă proteja de chi-ul apăsător al îmbolnăvirilor. Problemele de sănătate vizează membrele, ficatul și gâtul. Nu țineți flăcări expuse sau lumini intense aici, pentru că energia de Foc va întări chi-ul malefic. Deocamdată, evitați excesul de activitate în acest sector. Dacă aveți dormitorul situat aici, purtați o amuletă cu dragonul secret, pentru a vă apăra de chi-ul negativ.

SUD
Locatarii acestui sector vor avea, luna aceasta, un mare noroc de prosperitate și pe planul carierei, dar se vor confrunta cu o concurență acerbă în ascensiunea lor. Etalați un crab pe pepite pentru protecție și ca ajutor în devansarea competitorilor. Sporiți-vă șansa cu un articol ornamental cu apă și bilă rotitoare de citrin. Astfel, vă veți proteja și averea, nemaiputând să fiți fraudați. Aveți grijă când manipulați instrumente metalice ascuțite sau grele, pentru că acestea prezintă un risc de vătămări.

SUD-VEST
Steaua altercațiilor aduce energii nefaste locatarilor acestui sector. De aceea, se creează certuri serioase și tensiuni. Păstrați liniștea în această zonă și nu țineți aici plante vii, în luna curentă. Folosiți ca remediu un tetraedru de cristal roșu și purtați o amuletă din jad cu cele 2 vaze, pentru a avea parte de pace. Combinația de stele indică, în plus, posibilitatea unor lupte violente. Etalați o sabie din monede pentru a controla această perturbare. Nu atârnați aici clopoței de vânt sau obișnuiți, aceștia putând agrava stelele negative. Scoateți televizorul sau radioul din acest sector și puneți-l în alt loc.

EST
Luna aceasta, estul este grozav pentru copii, care vor excela în studii. Scriitorii și artiștii au noroc de creativitate în munca lor. Vă așteaptă reușite la examene și promovări la serviciu. Etalați un set de caligrafie chinezească în spatele vostru. Studenții trebuie să țină o pagodă cu 7 niveluri pe masa de lucru. Bărbații tineri vor avea parte de noroc în dragoste. Dacă sunteți încă single, aveți mari șanse să vă găsiți noi partenere. Etalați o pereche de rațe mandarine sau agățați ideograma dublei fericiri din jad pentru a vă spori norocul pe plan amoros.

CENTRU
Vești bune! Veți avea un câștig neașteptat substanțial dacă veți capta energia de aici. Providența vă trimite un extraordinar noroc la bani. Sporiți-vă șansa de avere cu o Chai San Poh sau o roată a îndeplinirii dorințelor. Totuși, ar putea fi o perioadă de creștere limitată. Conflictul energetic generează un chi de îmbolnăviri ce ar putea afecta întreaga familie. Sunt posibile răni la nas și probleme cu stomacul, cel mai probabil cauzate de obiecte metalice. Etalați aici ca remediu lămpi cu sclipici sau un articol ornamental cu apă statică.

VEST
Steaua prosperității vă aduce noroc și bani. Etalați în acest sector un copăcel cu bani sau un articol ornamental cu apă și dragon, pentru a atrage șansa de bogăție. Se prea poate ca locatarii de aici să obțină succese pe plan financiar. Totuși, trebuie să purtați o monedă cu lacăt pentru a vă proteja de pagubele bănești serioase. Nu vă asumați riscuri deocamdată. Vârstnicii trebuie să se îngrijească de sănătate, chi-ul de boli putându-le cauza probleme la ochi, mâini și gât. Nu beți apă rece și nici nu faceți baie la ore târzii în următoarele câteva săptămâni.

NORD-EST
Ocupanții sectorului nord-estic se bucură, luna aceasta, de noroc la bani. Etalați un copăcel cu monede de aur agățate de crengi sau 6 lingouri de aur, pentru a energiza șansa de avere. Din păcate, stelele ar putea genera neînțelegeri între tineri și bătrâni. Este posibil să aveți probleme cu gâtul și cu stomacul. Dacă aveți aici ușa principală, folosiți un remediu cu apă yin pentru a ține sub control Focul, a reconcilia elementele și a reinstaura armonia.

NORD
Steaua 2 a bolilor zboară în acest sector, formând combinația norocoasă cu suma 10. Aceasta aduce prosperitate și bogăție locatarilor din acest sector. Purtați o Rudraksha cu 7 fațete pentru noroc de avere. Este o perioadă favorabilă pentru acumularea de bunuri imobiliare și valori. Totuși, există unele probleme de sănătate minore, generate de steaua îmbolnăvirilor, cele mai vulnerabile fiind urechile și rinichii. Etalați-l pe Han Xiang Zi sau un Wu Lou cu cei 8 Nemuritori pe noptieră, pentru a suprima energiile de boală.

NORD-VEST
În nord-vestul casei zboară steaua violenței, atrăgând jafuri armate, violență și efracții. Șansa capului familiei este și ea afectată de această stea nefavorabilă. În orice casă, trebuie să etalați un rinocer albastru cu 2 coarne, pentru a vă proteja de chi-ul nociv. Aveți ghinion în dragoste, fiind indicată o trădare din partea sexului opus. Conflictul dintre elemente aduce, în plus, greșeli birocratice frecvente, ce generează probleme juridice. Folosiți apă statică pentru a reconcilia elementele.

Tags: , ,

Related Article

No Related Article

0 Comments

Leave a Comment