2017/07/20 at 10:50 PM

Achiziţionarea unui vas benefic este una dintre cele mai satisfăcătoare căi de a crea un cămin calm, fericit şi prosper. Secole de-a rândul, familia imperială– şi mandarinii înstăriţi deopotrivă – şi-au decorat luxos palatele şi conacele cu diverse vase. Nu era cameră în care să nu se afle perechi de vase din porţelan sau cloisonné, decorate cu simboluri de bun augur.

În camerele exterioare, intrările şi uşile erau flancate de vase gigantice, în culori strălucitoare, gravate cu simboluri ale longevităţii şi prosperităţii, iar în apartamentele din interiorul locuinţei se foloseau vase din aur, cloisonné şi dintr-un tip special de porţelan, pentru a evidenţia colţurile importante.

În camerele private de rugăciune, familiile din gospodărie ţineau cel puţin un vas al bogăţiei, transmis din generaţie în generaţie, prezenţa acestuia în casă garantând acumularea treptată a averii în sânul familiei. Vasele bogăţiei sunt umplute şi purifi cate cu substanţe speciale, care simbolizează bunurile şi averea familiei. În acest articol vă explicăm semnifi caţia Feng Shui a dispunerii vaselor acasă şi la birou.

“vasele reprezintă armonia şi longevitatea perpetue „

Vasul este considerat unul dintre cele opt obiecte de preţ din budismul chinez, deşi, ca prezenţă simbolică în casă, popularitatea sa depăşeşte graniţele religiei ori ale semnificaţiei spirituale.

În producerea vaselor chinezeşti se păstrează un profund respect pentru tradiţie. Ele au, de obicei, o funcţie estetică şi una practică, nefiind surprinzător că ofi cialii Curţii imperiale şi chinezii bogaţi îşi înconjurau aproape mereu locuinţele cu vase din jad, porţelan, metal sau piatră.

Ornamentele tradiţionale de pe vasele chinezeşti sunt, în general, motive cu fl ori şi cu păsări, precum şi scene cu activităţi umane. În China antică, animalele erau considerate emisari efi cienţi, crezându-se că atributele lor erau transmise simbolic. Motivele animale decorau adesea vasele ce conţineau ofrandele către zei şi strămoşi.

Atracţia exercitată de vase are o bază solidă, deoarece, pe plan cultural, ele au fost dintotdeauna privite ca simboluri ale armoniei perpetue şi longevităţii. Despre vazele umplute cu flori norocoase de sezon se spune că activează aceste calităţi în spaţiul pe care îl ocupă.

Aşadar, este o idee bună să puneţi mereu vaze pline cu fl ori proaspete în living sau în foaier, lângă uşa casei. Astfel, aveţi garanţia că chi-ul pozitiv ce vă intră în casă va fi amplifi cat cu foarte multă energie calmă.

VASUL CU ELIXIR COSMIC AL LUI KUAN YIN

Chinezii mai cred că micul vas cu apă ţinut în mână de Zeiţa Milosteniei, fermecătoarea Kuan Yin, reprezintă cele o mie de binecuvântări din elixirul cosmic al nemuririi. Se zice că vasul lui Kuan Yin conţine şi apele fertilităţii, astfel că oricine se îmbăiază în apa ce curge din vasul ei se va bucura, cu siguranţă, de sănătate şi va avea un suflet de o mare generozitate.

Acest vas creează un gen aparte de bogăţie, născut din apariţia generozităţii în inimă şi în cuget. Această semnificaţie a vasului este excepţional de frumoasă. De aceea, familiile chineze adoră să etaleze statui mari de marmură ale zeiţei ţinând în mână un vas, din care varsă o apă ce pare a curge la nesfârşit într-un eleşteu sau un bazin. Acesta este un Feng Shui excelent, deoarece acest tip de apă se numeşte „apa fertilităţii“ şi aduce nu doar norocul de descendenţi, ci şi cel al acumulării de avere. De fapt, apa ce curge din orice tip de vas preţios simbolizează întotdeauna apele cosmice şi Marea Mamă. Ea semnifică tot ce este legat de principiul feminin receptiv.

PACEA ŞI ARMONIA DIN CUVÂNTUL „VAS“

Cuvântul chinezesc pentru „vas“ seamănă cu ping, care înseamnă „pace“. Astfel, o vază mare înseamnă, la propriu, tai ping – sau „pace mare“. Aceasta sugerează că, dacă vasele din casele voastre sunt mari, la fel este şi capacitatea lor de a genera pacea în gospodărie. Puse în camerele importante din locuinţă, vasele garantează că întreaga casă se va bucura de calmul adus de armonia şi buna înţelegere dintre locatari. Dacă aveţi un cămin tulburat de certuri interminabile între soţ şi soţie ori între fraţi, veţi vedea că etalarea câtorva vase în colţurile strategice din living sau camera cu televizor va face minuni.

FLANCAREA UŞII PRINCIPALE

Un vechi obicei chinezesc constă în aşezarea unor vase mari, ce flanchează uşa principală, în exteriorul locuinţei. Vasele trebuie ţinute goale, semnifi când astfel potenţialul de a capta orice energii negative ce încearcă să intre în casă şi de a le transforma în energie pozitivă. Dacă aveţi un vecin ce vă scoate din sărite sau dacă odraslele din casa de alături vă înnebunesc cu ţipetele şi urletele lor, simplul fapt de a aşeza un vas între voi şi ei va reduce cu mult bătăile de cap. Dacă este nevoie de apă Yin, umpleţi vasul, dar aveţi grijă să schimbaţi apa o dată la trei zile. Nu trebuie să lăsaţi să se înmulţească ţânţari în această apă, căci se va transforma în apă Yang dăunătoare.

Acest vas cu dragon şi fenix reprezintã simbolul Yin-Yang din mitologia chinezã. Dragonul simbolizează vitalitatea şi fertilitatea masculine, iar fenixul, splendoarea Yin şi frumuseţea feminină. Împreună, aceste două creaturi simbolizează o căsnicie fructuoasă, binecuvântată cu succes, prosperitate şi mulţi copii de sex masculin. Aşezaţi acest vas norocos în dormitor, pentru a asigura armonia dintre soţ şi soţie.

ALEGEREA VASULUI

Dacă puneţi vase în casă din motive Feng Shui (adică în intenţia de a energiza spaţiul), cele mai indicate sunt cele decorate cu dragon, dragon şi fenix ori alte motive norocoase. Aveţi grijă ca imaginile dragonilor să pară vii şi active. Chinezii sunt foarte pretenţioşi cu dragonii pe care îi invită în casă. Aceştia trebuie să fie mereu bine desenaţi, ciopliţi ori sculptaţi. Niciodată nu trebuie să pară intimidanţi. Motivele din aur veritabil sunt benefi ce şi eficiente. Pentru a da rezultate, vasele trebuie să aibă o înălţime de cel puţin 30 cm. Pot fi fabricate dintr-o gamă largă de materiale, dar vasele de porţelan au mai mare căutare, deoarece sugerează energia de Pământ.

Multe familii înstărite le agreează şi pe cele cloisonné, care sunt excelente pentru colţul vestic şi cel nord-vestic al casei sau al camerelor. Alegerea vaselor ţine foarte mult de gusturile personale. Pot avea orice culoare, dar lacul verde-cenuşiu este excelent pentru vasele aşezate în est, sud şi sud-est.

Vasele în nuanţe de cafeniu, a căror culoare se numeşte „sânge de bou“, sunt excelente pentru sud, sud-vest şi nord-est, ca şi pentru centrul casei.

COLECŢIA DE VASE DIN BUTICURILE WOFS

Buticurile WOFS din toată lumea vor prezenta o colecţie în ediţie limitată de vase special selectate, cu diverse forme favorabile – în principal, având baza rotundă şi plină şi gâtul îngust, stil pâlnie. Vasele cu dragoni garantează că fiii din familie se vor descurca bine în carieră. Vasele cu dragon şi fenix aduc căsnicii fericite copiilor. Vasele cu cocori sunt activatori ai longevităţii, fiind cadouri aniversare excelente pentru cei în vârstă. De Anul Nou lunar, umpleţi aceste vase cu mâţişori de salcie şi crizanteme norocoase, ca să dublaţi senzaţia de chi pozitiv.

VAS CU ELEFANŢI ŞI DRAGON

Acest vas are două capete de elefant şi un motiv cu dragon, ce reprezintă numele chinezesc „Tai Ping You Xiang“. Aceasta înseamnă că lumea este în pace şi vibrează în armonie.

Dragonul zugrăvit pe vas este cel mai puternic dintre toţi, cel numit „dragon ceresc“. El aduce succes capului familiei. Aşezaţi vasul în living, în colţul diagonal opus uşii principale.

Astfel, familia se va bucura de relaţii armonioase.

VAS CU PĂUNI

Păunii pictaţi pe acest vas semnifi că norocul de celebritate şi de oportunităţi.

Aşezaţi vasul în sectorul sudic al livingului sau sufrageriei, pentru a obţine recunoaştere din partea şefi lor fără a stârni invidii. El aduce, în plus, foarte multe ocazii favorabile.

VAS CU COCORI

Cocorii sunt păsările nemuririi, puternic asociate cu viaţa lungă, fericirea şi zborul lin. Prezenţa lor simbolică în casă aduce armonie, fericire şi longevitate. Aşezaţi acest vas în sufragerie sau în camera familiei, pentru a avea relaţii fericite.
 
 

VAS CU DRAGON

Acest simbol al dragonului aduce un noroc enorm. Dragonul este cel mai puternic simbol din Feng Shui. Puneţi acest vas în sectorul estic al casei ori biroului, pentru a atrage şanse excelente şi a asigura relaţii tihnite în cadrul familiei şi în rândul angajaţilor.

0 Comments

Leave a Comment