2017/11/24 at 7:41 AM

În lumea de azi, cu minunile ei moderne şi progresele în plan medical, deseori recurgem la un medicament sau la o pilulăminune ca să scăpăm de durere, să ne vindecăm de boală sau chiar să ne schimbăm dispoziţia. Unii oameni spun că aşa se va întâmpla în viitorul apropiat: vom lua o pastilă dacă vrem să fim fericiţi, să scăpăm de kilogramele în plus sau chiar să ne înviorăm activitatea în dormitor. Despre Viagra, pastila-minune de la Pfizer, se spune că a ajutat peste 16 milioane de oameni din toată lumea să îşi salveze căsnicia şi să îşi îmbunătăţească relaţiile în dormitor. Chiar şi pe plan local, avem destule remedii naturiste despre care se susţine că îmbunătăţesc performanţele sexuale, ca şi cum ai alerga la maraton şi ai câştiga. Cu toate acestea, se poate spune, fără a greşi, că, dacă nu încerci, n-ai cum să câştigi.

În plus, chiar dacă sufletul arde de dorinţă şi corpul la fel, practica ar putea fi totuşi o problemă, mai ales că nu toţi au norocul să se nască frumoşi şi atrăgători. Practica Paht Chee ne oferă o modalitate de a ne îmbunătăţi viaţa amoroasă sau de a ne găsi pe cineva special. Această modalitate se numără printre metodele norocoase ale florii de piersic. Totuşi, metoda pe care v-o destăinui se ocupă de sex appeal şi de dorinţa sexuală. În textele antice, această formulă a fost elegant deghizată în poemul Hung Tuo Hua Wen (Floarea roşie de piersic). Cu ajutorul mai multor geomanţi, am putut să descoperim semnificaţia ascunsă a textului şi să vi-l prezentăm în formă simplificată.

Această metodă şi celelalte trei metode ale norocului florii de piersic pot fi practicate împreună sau separat, după cum doriţi. Trebuie să vă cercetaţi grila Paht Chee, pe care o puteţi obţine de la un geomant Paht Chee sau prin site-ul nostru, www.wofs.com.

Nu trebuie decât să vă înregistraţi, şi veţi avea acces la numerele voastre Kua, Paht Chee şi alte instrumente utile.

În dreapta aveţi un exemplu de grilă Paht Chee. Doar căutaţi elementul tulpină cerească al pilonului zilei şi consultaţi tabelul pentru a găsi animalul de care aveţi nevoie. Puneţi o figurină cu acest animal (preferabil de 7,5 cm sau mai mare) în locul indicat din dormitor. Ideal ar fi să plasaţi figurina în secţiunea precisă, conform unei busole bune; dar, dacă acest lucru este imposibil, aşezaţi figurina cât mai aproape de pat sau pe masa voastră de lucru. Nu folosiţi figurine ameninţătoare, caraghioase ori ciobite, pentru că veţi atrage pe cine nu trebuie! O figurină mică va crea o cantitate mai mică de chi şi îşi va face efectul treptat, dar nici una prea mare nu este indicată.

Utilizarea FLORII ROŞII DE PIERSIC

Faceţi rost de grila voastră Paht Chee, căutaţi elementul ceresc al pilonului zilei şi consultaţi tabelul de mai jos, şi veţi afla ce animal trebuie folosit ca să treziţi „fiara“ din voi.

 

Sursa articolului: Revista “Lumea Fengshui” Nr. 1 Pg. 16

0 Comments

Leave a Comment