2017/11/19 at 4:08 PM

Cu ocazia sărbătoririi zilei dedicate Sfântului Valentin, cel mai ades ne exprimăm dragostea trimiţând flori şi mesaje de dragoste şi preţuire persoanelor iubite, dar o seară încununată cu o cină în doi, o plimbare romantică sau chiar cumpărarea unui mic talisman poate fi de asemenea un mod personal de exprimare a dragostei faţă de persoana iubită.

Esenţa tradiţiei

Sărbătorirea Zilei Îndrăgostiţilor îşi are originea într-o tradiţie ale cărei începuturi se ascund în negura vremurilor. Odinioară aceasta era ţinută cu o zi mai târziu decât în zilele noastre, adică pe 15 februarie, romanii celebrând în această zi Lupercalia. Acest vechi festival reprezenta sărbătorirea fertilităţii şi era ţinut în onoarea a doi zei romani, Iunona şi Pan. După trecerea Romei de la păgânism la religia creştină, această sărbătoare a fost dată uitării. Mult mai târziu, după 496 e.n., ea a fost devansată cu o zi mai devreme şi înlocuită cu o sărbătoare creştină creată întru cinstirea Sfântului Valentin.

În ţara noastră Sărbătoarea Îndrăgostiţilor se ţine cu mult mai târziu, variind în funcţie de regiune, între 24 şi 28 februarie sau 1 şi 25 martie, şi poartă numele de Sărbătoarea Dragobetelui.

Despre Sf. Valentin

Pe vremea când Roma era condusă de Împăratul Claudius Gothicus al II-lea, creştinii aveau mult de pătimit. În această perioadă, se spune că ar fi trăit la periferiile Romei un tânăr iniţiat, numit Valentin, ce „făcea” vindecări miraculoase. Acesta era un fel de vraci, care, deşi practica magia, se convertise la creştinism. Despre Valentin se spune că avea har şi cunoştinţe în arta tămăduirii, ştiind să vindece cu ajutorul ierburilor de leac sau prin intermediul unor „descântece” şi incantaţii. Aşa se face că într-o bună zi i-a trecut pragul casei tocmai paznicul închisorii. Acesta era însoţit de tânăra sa fiică (care, în urma unui nefericit accident petrecut în copilărie, ajunsese nevăzătoare). Paznicul, încrezător în harul „doftorului”, îi ceru lui Valentin să-i vindece fiica. Valentin a „văzut” suferinţa fetei, i-a dat să bea o licoare făcută din frunze de afin şi i-a rugat să revină după câteva zile. Au trecut mai multe luni, însă ochii fetei nu s-au vindecat. Cum fata tot revenea după câteva zile, uite-aşa, încet, încet, între cei doi tineri s-a înfiripat o frumoasă idilă. Asta până într-o zi, când, în urma unei pâre aduse de un bogătaş nemulţumit privind credinţa lui Valentin, câţiva soldaţi romani l-au vizitat şi l-au arestat, distrugându-i totodată leacurile. Dus în faţa tribunalului, el a recunoscut că devenise creştin şi că ţinea predici privind pildele lui Iisus. A recunoscut şi faptul că de multe ori se ruga la Domnul pentru sănătatea şi bunăstarea pacienţilor săi. Când tatăl fetei a aflat de arestarea lui Valentin, a dorit să intervină, încercând să arate faptele bune făcute de acesta, însă era prea târziu, nu se mai putea face nimic. Valentin a înţeles acest lucru. ştiind că va fi executat, a cerut, ca ultimă dorinţă, o bucată de papirus, o pană de scris şi cerneală. A scris câteva rânduri de rămas-bun şi le-a înmânat paznicului pentru a le da fiicei sale oarbe. Valentin a fost executat chiar în acea zi de 14 februarie, în anul 270 d.Hr., alături de alţi câţiva credincioşi.

Când paznicul s-a întors acasă, a fost primit cu lacrimi de fiica lui. Fata a deschis biletul şi a descoperit înăuntru o floare galbenă ce se găsea în Roma în această perioadă. Scurtul mesaj suna astfel: „De la al tău Valentin“. Cum fata ţinea această floare în mână, pentru prima dată în viaţa ei a văzut mii de culori revărsându-i-se în palmă! Ochii ei erau vindecaţi pe deplin, ca printr-un miracol…

După unele izvoare creştine, se pare că lucrurile au o cu totul altă conotaţie, dar finalul este asemănător. Se povesteşte că, acele vremuri fiind tulburi şi pline de sângeroase schimbări în tot Imperiul, Împăratul a fost sfătuit să-şi mărească legiunile armate în preajma noului an. Împăratul Claudius Gothicus al II-lea nu reuşea să-şi adune oastea pentru că tinerii bărbaţi refuzau să se înroleze. Împăratul credea că refuzul se datora faptului că bărbaţii romani nu voiau să îşi părăsească soţiile. Ca urmare, Împăratul a interzis logodnele şi nunţile în întreaga Romă. Un tânăr preot creştin, pe nume Valentin, ar fi acceptat, nesocotind porunca Împăratului, ca în secret să cunune creştineşte perechile care au apelat la dânsul, considerând că vrerea Domnului este mai presus decât decizia Împăratului. Când Claudius Gothicus al II-lea a aflat de acest lucru, a întemniţat imediat preotul, care a murit în închisoare în data de 14 februarie a anului 270 d.Hr.

Mult mai târziu, din anul 496, Papa Gelasius I a consacrat ziua de 14 februarie ca fiind Ziua Sfântului Valentin, în această zi celebrându-se dragostea. Acest sfânt a devenit patronul şi ocrotitorul mai multor mănăstiri şi oraşe.

Câteva obiceiuri ce ţin de celebrarea acestei zi

În decursul timpului, oamenii au creat şi păstrat o seamă de obiceiuri cu caracter de cutume, cu privire la ce să faci şi ce să nu faci de ziua acestui sfânt. De multe ori aceste obiceiuri diferă de la o regiune la alta. De exemplu, sunt persoane care în această zi ţin post negru toată ziua sau mănâncă doar după asfinţit, gătind fără a utiliza grăsimi animale. Ei cred că prin acest sacrificiu primesc mai multă iubire şi înţelegere în familie pe parcursul întregului an. Cei ce nu şi-au găsit încă „ursita” merg în această zi la biserică pentru a rosti o rugăciune, se spovedesc şi aprind o lumânare rugându-se pentru soartă. Zidarii merg de asemeni la biserică pentru a cere ocrotirea lor din partea sfântului când lucrează pe schele, în vechime acest sfânt fiind celebrat şi de meşterii masoni ca protector al constructorilor de cetăţi.

La sate, unii oameni mai superstiţioşi nu îndrăznesc să pună cloşca la clocit începând cu această zi şi, dacă ziua Sfântului Valentin cade într-o zi de luni, nu vor face acest lucru în nicio zi de luni de peste an. Se spune că în seara acestei zile porţile cerurilor sunt deschise, fiind dezlănţuite multe spirite şi, de aceea, în dimineaţa acestei zile se obişnuieşte să se pună apă sfinţită în apa pe care animalele din ogradă urmează să o bea, pentru a fi apărate şi a nu li se lua „mana”.

Proprietarii de culturi de viţă-de-vie fac ocolul proprietăţii în zorii acestei zile, marcând-o simbolic. Făcând acest lucru, ei se consideră protejaţi împotriva hoţilor şi de păsările care le-ar distruge via.

Sfântul Valentin mai este considerat şi sfântul protector al turturelelor şi vrăbiilor, pentru că această zi se pare că le prieşte şi lor: se crede că acestea îşi ţin „logodna“ în această zi.

Ziua Îndrăgostiţilor (Dragobetele) în tradiţia românească

Această zi are valenţa celebrării zeului dragostei şi a bunei-dispoziţii pe plaiurile carpatice. Mai este numită şi Cap-de-Primăvară sau, simplu, Dragobete. Dragobete era considerat a fi o divinitate mitologică, patron al tinerilor îndrăgostiţi. Poate fi uşor asemuit cu zeităţile dragostei de la vechii greci şi romani, Eros şi Cupidon. La noi, mai este numit şi Năvalnicul, un fecior frumos care ia minţile fetelor şi nevestelor tinere, metamorfozat de Maica Domnului în floarea cu acelaşi nume.

De ziua de Dragobete, fetele strângeau ghiocei şi viorele pe care le păstrau la icoane, fiind folosite mai apoi în prepararea a diverse elixire şi farmece de dragoste. De asemeni, acum se scotea din pământ rădăcina de spânz, plantă recunoscută pentru virtuţile sale, din ea preparându-se o multitudine de remedii pentru multe afecţiuni. Tot în această zi, femeile tinere şi fetele strângeau zăpada, din a cărei apă, prin topire, îşi făceau rezerve pentru a se spăla dimineaţa pe faţă pe parcursul întregului an, spunându-se că astfel vor rămâne întotdeauna frumoase şi vor fi mereu iubite. Ziua Dragobetelui trezea cândva simţăminte deosebite pentru tinerii din spaţiul carpatic, fiind una dintre principalele sărbători ale începutului de primăvară. Astăzi este mai puţin cunoscută. Se pare că a intrat într-un con de umbră creat de multitudinea celorlalte sărbători „împrumutate”, dar în ultima vreme a apărut totuşi, în rândul tinerilor, un puternic curent de trezire la viaţă şi a vechilor tradiţii specifice poporului român.

5 sfaturi Feng Shui(şi nu numai)privind succesul în dragoste

  1. Pentru întărirea încrederii de sine şi atragerea partenerului prin senzualitate, puteţi folosi diverse arome naturale specifice elixirelor de dragoste, cum ar fi aroma moscului, ylang~ylang, scorţişoară, cuişoare, darshan negru sau iasomie.
  2. Îmbrăcaţi-vă cu lenjerie intimă confecţionată din mătase şi de culoare roşu-aprins. Această culoare stimulează, încălzeşte şi fortifică. Este culoarea sângelui şi a pasiunilor, dar şi a iubirii şi a energiei sexuale.
  3. Purtaţi o bijuterie în forma cifrei 8 şi care să fie încrustată cu rubine sau cu bucăţi de coral roşu sau roz.
  4. Purtaţi în permanenţă la voi un pandantiv din cristal de cuarţ roz. Cristalul roz, supranumit şi cristalul inimii sau al iubirii pure, va ajuta la păstrarea unei relaţii cât mai armonioase cu partenerul vostru.
  5. Etalaţi în sectorul ce guvernează dragostea un „Buddha cel Vesel” în haine roşii, forme ce imită cifra 8, piramide sau lumânări de culoare roşie sau portocalie. Acestea vă vor ajuta să evitaţi certurile cu partenerul în acest an.

Sursa articolului: Revista lumea Feng Shui, nr 9, pg 22

0 Comments

Leave a Comment