GUTUIA, FRUCTUL DE AUR

Simbol al iubirii şi fertilităţii
Pentru prima dată, gutuia este menţionată în scrierile greceşti, în anul 600 î.Hr., fiind un fruct important în ceremonia căsătoriei. Există istorici care susţin că, de fapt, fructul interzis din Biblie nu era mărul, ci rodia sau gutuia, numită şi „mărul de aur”. De aceea, gutuile au devenit un simbol al fertilităţii. În timpul nunţilor antice ateniene, prietenii şi familia mirilor aruncau în tinerii căsătoriţi cu bucăţele de gutui, în timp ce aceştia se îndreptau spre noua lor casă. Odată ajunşi acolo, mireasa gusta dintr-o prăjitură tradiţională făcută din miere şi susan pentru a-şi asigura fertilitatea şi primea cadou din partea mirelui o gutuie. Se credea că femeia care mănâncă multe gutui va avea copii inteligenţi.

La fel, unii cercetători spun despre gutuie că ea a fost acel „măr” pe care i l-a oferit Paris zeiţei iubirii în celebra dispută pentru frumuseţe dintre Afrodita, Hera şi Atena. În mitologia greacă se spune că frunţile zeilor care prezidau la căsătorie erau încununate cu ramuri de gutui înflorit şi fructe aurite şi parfumate. Solon, în „Legile” sale, a scris că la nuntă trebuie să se servească gutui, pentru ca viaţa tinerilor însurăţei să fie la fel de aromată.

Atât grecii, cât şi romanii considerau că gutuile simbolizează iubirea, iar mirii primeau ca dar de nuntă coşuri cu gutui, ca să trăiască fericiţi şi să aibă copii sănătoşi. În unele ţări s-a mai păstrat obiceiul ca tinerei mirese să i se ofere o gutuie pe care să o mănânce în faţa soţului, asigurându-l astfel de iubirea, bunătatea şi sinceritatea sa.

Pe meleagurile noastre, pe vremuri, de la sfârşitul lui octombrie, începutul lui noiembrie, când se coceau aceste fructe, şi până ce sosea primăvara, gutuile încălzeau cu aroma şi cu „lumina” lor fiecare casă de la ţară. Astfel, la români, gutuia este în primul rând un simbol al căminului, al familiei unite. Levănţica şi gutuia ţineau locul beţişoarelor parfumate pe care le aprindem acum în casă, iar gospodinele pregăteau din gutui dulceaţă, gem şi marmeladă delicioase. De asemenea, există zone în care, în mod tradiţional, mirii îşi întâmpină invitaţii cu vin şi dulceaţă de gutui.

Proprietăţile curative şi cosmetice
Acest fruct nu doar are o simbolistică bogată. În secolul I, Pliniu cel Bătrân, celebru medic, filosof şi botanist roman, vorbea despre puterile vindecătoare ale gutuilor, iar asiaticii foloseau zeama de gutuie pentru a trata bolile digestive.

În secolul al XI-lea, medicul şi filosoful persan Avicenna a scris despre gutui că sunt folosite ca medicament, dar şi în scopuri cosmetice, pentru a înviora culoarea feţei. Substanţele conţinute de aceste fructe (vitaminele C, B1, B2, carotină, aminoacizi, uleiuri eterice şi minerale) netezesc ridurile şi hidratează tenul, iar seminţele de gutui, opărite, sunt un bun pansament gastric.

Gutuile sunt sărace în glucide, lipide şi proteine, dar bogate în vitamine, minerale şi fibre. Conţinutul bogat în fibre (de circa 4 ori mai mare decât în cazul altor fructe) face ca gutuile să fie recomandate pentru tratarea tulburărilor gastro-intestinale, având proprietăţi antidiareice şi acţiune antiseptică şi protectoare asupra mucoasei stomacului şi a celei intestinale.

Numeroase studii de specialitate au demonstrat că gutuile, consumate proaspete sau sub formă de ceai (1 linguriţă de fruct tăiat mărunt la o cană de apă), scad colesterolul, calmează crampele intestinale şi întăresc sistemul digestiv. Conţinutul bogat în minerale şi vitamine recomandă gutuile şi pentru prevenirea bolilor cardiace.

Sucul proaspăt de gutui (câte 50 ml de suc de gutui amestecat cu 50 ml de suc de mere, de trei ori pe zi, după mesele principale) stimulează activitatea ficatului, ameliorează afecţiunile hepatice şi pe cele ale pancreasului, tratează colita şi reduce riscul de apariţie a diferitelor forme de cancer. Ceaiul de frunze uscate de gutui (1 linguriţă la 250 ml de apă) calmează tusea şi grăbeşte vindecarea răcelii.

Deosebit de gustoasă, dulceaţa de gutui are şi puteri vindecătoare: o linguriţă de dulceaţă amestecată cu o jumătate de pahar de apă tratează crampele abdominale şi tulburările gastro-intestinale. „Leacul” se administrează după masă.

Utilizări în bucătărie
Din gutuie se prepară gemuri, compoturi, dulceţuri şi marmelade extraordinare. Chiar cuvântul „marmeladă” provine de la cuvântul portughez marmelo, care înseamnă gutuie.
Gustul acestor fructe îmbunătăţeşte sosurile pe bază de vin roşu, gutuile sunt bune ca umplutură pentru pui şi se gătesc sărate pentru o masă în stil oriental. Gutuia este bună pentru persoanele care ţin cură de slăbire sau care vor să se menţină în formă, pentru că este săracă din punct de vedere caloric, dar, în acelaşi timp, are un aport nutritiv bogat.

REŢETE VECHI. Prima carte de bucate, „Dere cocqvinaria”, scrisă de Apicius, şi care datează din secolul I d.Hr., conţine mai multe reţete care au ca ingredient gutuia. Din aceste fructe se prepara un gem foarte aromat. Feliile de gutui erau înmuiate într-un amestec de miere şi „defrutum” (vin cu mirodenii) şi se fierbeau la foc potrivit.

Cel care a adus aceste fructe în Europa a fost regele Carol cel Mare (Charlemagne). În 812, regele Franţei a poruncit să se planteze mulţi pomi fructiferi în grădina regală. Printre aceştia erau şi gutui.

La sfârşitul Evului Mediu, francezii erau renumiţi pentru delicioasa pastă de gutui şi pentru folosirea uleiului aromat obţinut din sâmburii de gutuie la fabricarea parfumurilor.
În prezent, „mărul de aur” este foarte popular în Chile, Uruguay, Germania şi Africa de Sud, ale căror bucătării tradiţionale sunt destul de copioase. Gutuia, cu aciditatea ei, neutralizează grăsimile, aşa încât din ea se gătesc sosuri pentru carnea mai grasă. Încă din perioada medievală, europenii serveau la masă felii de gutui, pentru uşurarea digestiei. În Spania, marmelada de gutui este servită alături de brânzeturi.