Acasă / Diverse

Diverse

Ce vă aduce 2013, anul ȘARPELUI DE APĂ

Norocul de care are parte fiecare zodie se schimbă de la an la an, conform poziției sale în roata astrologică chinezească. Iată care vor fi șansele de care vă veți bucura în 2013 și ce obiecte Feng Shui vă pot ajuta să le sporiți.
 
ȘOBOLAN
După doi ani mai dificili, este momentul să o luați de la capăt, cu forțe noi. Anul acesta vă va fi foarte prielnic pe planul carierei, precum și pe cel financiar. Este o perioadă cât se poate de adecvată pentru noi proiecte și schimbări de bun augur în viața voastră. Pentru succes în carieră și în afaceri, un activator grozav este frumosul arrowana, pe care îl puteți etala ca figurină în colțul nordic al biroului sau îl puteți ține viu, în același sector, într-un acvariu. Și pe plan amoros pot interveni schimbări fericite. Pentru a impulsiona șansa, purtați mereu asupra voastră brățara Dzi cu 2 ochi.
 
BOU
Norocul vă zâmbește din plin anul acesta – sunteți poate cea mai favorizată zodie din horoscop, ținând cont și de faptul că aliatul vostru, Șarpele, guvernează anul. La serviciu, în afaceri, în dragoste, totul ar trebui să meargă ca pe roate. Încercați să profitați de toate oportunitățile care vi se prezintă. Pentru noroc pe plan financiar, expuneți o corabie a bogăției, plină cu lingouri și pepite aurite, care să pară că navighează dinspre direcția voastră cea mai favorabilă, sheng chi. Pentru excelente calități de conducere și îndeplinirea cu succes a proiectelor, purtați brățara Dzi cu Ru Yi.
 
TIGRU
Este un an grozav pentru Tigrișori! Astrograma voastră este vizitată de către cea mai fastă dintre stele, care vă aduce noroc și împliniri pe toate planurile. Expuneți în nord-estul locuinței un bol cu cristale naturale sau o floare de mină pentru activarea acestor minunate energii ale stelei 8 și pentru mult noroc de prosperitate. Ieșiți în lume, socializați și bucurați-vă de toate motivele de sărbătoare. Dacă vă căutați încă sufletul pereche, etalați în sud-vest imaginea dragonului împreună cu cea a phoenixului.
 
IEPURE
Vă așteaptă un an mai problematic, pe planul relațiilor, decât cel precedent, căci veți fi mai irascibili și mai ușor de scos din fire decât de obicei. Dacă aveți deja un partener, țineți asupra voastră un nod mistic de jad pentru a păstra armonia în relație. De asemenea, expuneți în estul locuinței o mandala în culorile roșu și auriu, ca să contracarați energiile de ceartă. Și contactele de serviciu ar putea avea de suferit, așa încât încercați să nu luați decizii în pripă, bazate pe impuls, și etalați la birou niște mere de cristal, pentru ”îndulcirea” energiilor.
 
DRAGON
Anul acesta puteți respira ușurați, zeița Fortuna vă zâmbește din nou. În special pe planul relațiilor și pe cel al creativității, sunteți cât se poate de avantajați. Dacă doriți să vă perfecționați educația, 2013 este un moment foarte bun pentru aceasta: folosiți ca activator un set de caligrafie chinezească sau, pentru elevi și studenți, un glob pământesc de cristal. Și în dragoste vă bucurați de multă șansă. Pentru a vă găsi partenerul adecvat, activați norocul florii de piersic, cu un cocoș auriu în vestul dormitorului.
 
ȘARPE
Este anul vostru și sunteți înconjurați de energii de dragoste din toate părțile. Ar trebui să vă simțiți cât mai în elementul vostru: ieșiți în lume, socializați, faceți-vă noi prieteni. Pentru cristalizarea norocului în iubire, etalați în sud-est un copăcel de cuarț roz, iar dacă sunteți deja căsătoriți, expuneți în dormitor ideograma dublei fericiri. Este o perioadă propice și aducătoare de succese și pentru cei care activează în domeniul literar: scriitori, jurnaliști etc. Pentru aceștia, un activator minunat al șansei este copilul cu peniță etalat pe birou.
 
CAL
Un an cu bune și cu rele, care se poate dovedi destul de extenuant. Pentru a mai domoli excesul de Foc din astrograma voastră, ați putea purta haine în nuanțe de galben, ocru și maro. De asemenea, puteți purta bijuterii cu citrine, care vă vor aduce și noroc pe plan financiar. Etalați pe noptiera din dormitor un Wu Lou auriu cu cei 8 Nemuritori, pentru a vă menține starea bună de sănătate. Sunteți solicitați, e drept, dar vă puteți și bucura de roadele efortului vostru, pentru că aveți noroc de recunoaștere, în 2013. Pentru a-l fructifica, dispuneți un cal de paradă în sectorul sudic al livingului.
 
OAIE
Sunteți copleșiți de excesul energiei nefaste de Pământ din astrograma voastră, în 2013, așa încât va trebui să luați neapărat măsuri pentru a vă proteja sănătatea și starea de bine. Cinci Galben anual, care amenință pe toată lumea anul acesta, se combină la voi cu steaua aducătoare de boli și afecțiuni de tot felul. Purtați asupra voastră ca amuletă personală un pandantiv auriu cu Wu Lou și mențineți cât mai liniștite sectoarele central și de sud-vest ale casei voastre. Dispuneți pe o măsuță centrală în living minunata pagodă a celor 5 elemente și, în general, fiți cât mai precauți în acest an.
 
MAIMUȚĂ
Anul acesta, înainte de toate, trebuie să aveți grijă de sănătatea voastră. Este un an mai greu pentru toată lumea, dar și energiile din grila voastră sunt destul de periculoase. Vestea bună este totuși că animalul care guvernează anul, Șarpele, fiind prietenul vostru secret, veți beneficia și de oarecare energii pozitive. Ca măsuri generale de precauție, evitați locurile yin, sporturile periculoase și păstrați un regim de viață cât mai cuminte. În plus, etalați neapărat în sectorul sud-vestic un set de clopoței de vânt cu 6 tije, exclusiv metalici, iar în dormitor, un zeu al longevității pe țestoasă.
 
COCOȘ
Este un an clar mai dificil decât cel anterior, pentru că acum sunteți supuși riscului de a suferi diverse pagube. Pentru a vă proteja averea, dormiți cu o monedă cu lacăt sub pernă. Dacă sunteți căsătoriți, un terț și-ar putea face simțită prezența periculoasă în mariajul vostru. Ca să preveniți infidelitatea, legați cu ață roșie, de piciorul patului matrimonial, o geodă de ametist. Există și riscul să fiți jefuiți sau escrocați, anul acesta. Ca amuletă personală, purtați asupra voastră un rinocer de sodalit albastru. Pentru susținere, etalați în living un set cu aliații și prietenul vostru zodiacal, printre care se numără și Șarpele, animalul ce guvernează anul 2013.
 
CÂINE
Vă așteaptă din nou un an bun, cu șanse providențiale, venite din cer. Vă veți bucura de sprijin din partea persoanelor sus-puse și de noroc de mentori. Ascultați de sfaturile celor mai în vârstă, vi s-ar putea dovedi folositoare, și etalați în sectorul nord-vestic al livingului 6 monede ale împăraților. Aveți noroc și pe plan financiar anul acesta, puteți fi mai îndrăzneți în inițiativele pe care le luați, dar asigurați-vă susținerea etalând la birou, în spatele scaunului vostru, un tablou cu munți.
 
PORC
După un 2012 mai păgubos, anul acesta vă bucurați de favorurile zeiței Fortuna, care vă va aduce șanse destul de consistente. Ați putea câștiga bani din speculații financiare, jocuri de noroc sau de pe urma unor moșteniri, deci nu va trebui să depuneți la fel de multe eforturi ca de obicei pentru a-i obține. Pentru cristalizarea norocului la bani, expuneți o broască cu 3 picioare în colțul diagonal opus ușii de la intrare. Totuși, în 2013 sunteți amenințați de mânia Marelui Duce Jupiter, care își are sălașul în sud-est și pe care zodia voastră îl confruntă. Ca remediu, etalați acolo un Pi Yao încrustat cu pietre prețioase.