Acasă / Copii

Copii

Află care este POTENŢIALUL DE SUCCES AL COPILULUI TĂU

Atunci când cunoaştem trăsăturile de personalitate şi predispoziţiile copiilor noştri, suntem în mai mare măsură să-i ajutăm să reuşească şi să-şi folosească potenţialul cel mai înalt. Fiecare copil are un număr guvernant care dezvăluie trăsături de personalitate, potenţiale hobby-uri şi talente ascunse ce aşteaptă să fie descoperite.

 

Vezi care este numărul guvernant al copiilor aflaţi în grija ta şi află modul în care tu, ca părinte sau mentor, poţi ajuta la a scoate la iveală ce este mai bun în ei şi la realizarea întregului lor potenţial.

 

CUM SE CALCULEAZĂ NUMĂRUL GUVERNANT

Scrie pe o hârtie cifrele din ora şi data naşterii şi adună-le între ele. Continuă să le aduni până când le reduci la o singură cifră de la 1 la 9. De exemplu, în cazul în care copilul tău este născut la ora 19.00 pe 30 iulie 2003, data numerică a naşterii va fi 1900/30/7/2003, iar aceasta este redusă la o singură cifră astfel: se adună 1 cu 9 cu 3 cu 7 cu 2 cu 3 şi se obţine 25. Apoi, 2 cu 5 fac 7, deci numărul guvernant este 7. Ora este inclusă şi ea deoarece acest lucru ne permite să mergem mai profund în adevărata natură a copilului.

 

  1. Potenţial de conducător

Atunci când numărul guvernant este 1, copilul este un lider înnăscut, cu o personalitate competitivă, genul de persoană care poate face orice, care posedă capacitatea de a discerne slăbiciunile celorlalţi şi a beneficia de pe urma acestui lucru dând dovadă de putere. Copiii cu acest număr guvernant sunt meniţi să domine şi să dea ordine. Se simt inconfortabil atunci când sunt plasaţi într-o poziţie secundară. Adeseori gravitează spre miezul acţiunii în orice situaţie. Va trebui să susţineţi talentele intrinseci de conducere ale numărului 1 şi să-i folosiţi potenţialul creativ. Lăsaţi-i acestui copil spaţiu pentru a se dezvolta şi multă vizibilitate, dar inculcaţi-i de asemenea adevăratele valori. Nu-i înfrânaţi curiozitatea înnăscută, ci încurajaţi-i-o, în schimb, şi satisfaceţi-i-o. Şi întotdeauna lăudaţi copilul atunci când câştigă în urma unei situaţii competitive. Dacă spuneţi ceva negativ, nu veţi face decât să îndepărtaţi copilul de voi.

 

  1. Sensibil şi afectuos

Copiii cu numărul guvernant 2 sunt sensibili şi afectuoşi de la natură. Sentimentele sunt importante pentru ei şi răspund la atitudinea de căldură şi adevărată sinceritate. Pe măsură ce ei cresc, relaţiile joacă un rol tot mai important în viaţa lor. Asemenea copii tind să fie iubitori şi apropiaţi faţă de cei care ţin la ei şi le oferă dragoste. Se pot bucura de un mare succes în orice profesie ce foloseşte acest talent înnăscut al lor, de a înţelege situaţiile sensibile. Ca atare, pot deveni foarte buni consilieri, vindecători şi psihiatri. Profesiile din domeniul medical sunt excelente pentru ei, dar strălucesc şi în situaţii manageriale. Conduc prin capacitatea de a inspira loialitate, folosind abordarea de genul „mănuşi de catifea”. Nu folosiţi niciodată un limbaj aspru faţă de aceşti copii, căci acest lucru îi va face să se închidă faţă de voi.

 

  1. Popular şi sociabil

Acest copil este în elementul său când vine vorba despre socializare şi închegarea unor relaţii de prietenie. Copiii cu numărul guvernant 3 sunt potenţiale staruri ale relaţionării pe scena socială sau corporatistă, şi ca atare vă vor adora atunci când puteţi crea pentru ei situaţii în care să fie centrul de atracţie. Organizaţi-le petreceri de ziua de naştere şi luaţi-i cu voi la toate ocaziile sociale. Nu le place să stea acasă. Se simt cel mai bine atunci când sunt alături de prieteni. Talentul lor ascuns este comunicarea, deci vor excela cu certitudine dacă se implică în media sau relaţii publice. Se mai pot bucura de succes în artele scenice, căci a apărea şi a juca în faţa unei audienţe este un lucru firesc pentru ei. În cazul unui copil cu numărul guvernant 3, tot ce are nevoie este audienţa.

 

  1. Practic şi organizat

Copilul cu numărul guvernant 4 este o persoană sistematică. Asemenea copii răspund la ordine şi organizare. Tind să fie matematici, practici şi ştiinţifici în abordarea lor faţă de orice, aşa încât epoca actuală, a computerului şi a internetului, este foarte potrivită pentru ei. Copiii cu numărul guvernant 4 reacţionează la jocurile mecanice şi provocările de tip ingineresc. Îşi folosesc mâinile, dar folosesc de asemenea partea stângă a creierului mult mai mult decât pe cea dreaptă. Ca atare, nu sunt pentru ei activităţile mai facile cum ar fi desenatul, dansatul sau gătitul. La fel, nu sunt pentru ei activităţile scenice. Le preferă pe cele care le cer să lucreze pe cont propriu, folosindu-şi mintea pentru a imagina soluţii. Copiii cu numărul guvernant 4 tind să dispreţuiască activităţile frivole şi reacţionează bine la enigme şi provocări dificile. Când se confruntă cu folosirea forţei, reacţionează prin a fi ursuzi şi încăpăţânaţi. Lansaţi-le o provocare, şi vă vor uimi cu puterea minţii lor şi cu capacitatea de a-şi organiza gândurile şi de a le transforma în soluţii practice. Acesta este marele lor talent şi, dacă îl puteţi canaliza pe acesta, îi veţi ajuta să obţină un mare succes în viaţa lor ulterioară.

 

  1. Potenţial geniu

Copilul cu numărul guvernant 5 este un potenţial geniu. Asemenea copii sunt deştepţi, cu o atitudine pozitivă şi foarte implicaţi încă de timpuriu în viaţă. Capacitatea lor de prinde concepte dificile vă va ului. Asemenea copii sunt din fire curioşi şi vor voi să ştie motivul pentru orice le spuneţi să facă. Vor continua să vă întrebe mereu „de ce”, „de ce”, „de ce”, de o mie de ori, până la punctul de a vă exaspera, dar păstraţi-vă răbdarea şi răspundeţi. Nu fac pe dificilii – vor cu adevărat să ştie! Au potenţialul de a deveni inventatori şi pionieri. Îi puteţi dirija înspre o carieră şi vor avea puterea mentală pentru a excela în ea. În lumea oamenilor mari, îşi vor folosi la maximum potenţialul într-o carieră din domeniul financiar, cum ar fi investiţiile bancare, asigurările sau altă profesie care necesită o inteligenţă elevată şi o tărie mentală peste medie. Copiii cu numărul guvernant 5 au de obicei capacitatea de a intra la cele mai bune universităţi şi de a obţine cele mai bune note. Nu au nevoie de multă încurajare, dar au nevoie de echilibru în lumea lor, altminteri munca va fi tot ce îi va interesa.

 

  1. Fermecător şi creativ

Copilul guvernat de numărul 6 este înzestrat din naştere cu farmec natural şi creativitate. Asemenea copii manifestă o aversiune înnăscută faţă de comportamentul agresiv şi au o toleranţă redusă la certuri şi oamenii certăreţi. Există o aură de invincibilitate în jurul lor, însă de tipul care inspiră îmbrăţişări şi dragoste, mai curând decât dorinţa de a te război cu ei. Ca atare, au o personalitate fermecătoare, capabilă de a scoate la iveală latura cea mai frumoasă a majorităţii oamenilor. Tind să evite situaţiile litigioase şi oamenii cârcotaşi, iar prietenii lor vor fi asemănători cu ei. Rareori îi veţi vedea vrând să câştige în vreo dispută cu fraţii sau prietenii. Încurajaţi-le creativitatea, fie că este vorba despre modă, decoraţiuni interioare sau artă, pentru că în acest domeniu copilul are talente grozave, de-abia aşteptând să înflorească. Se descurcă cel mai bine atunci când i se dă frâu liber creativităţii şi nevoia sa naturală de a arăta şi a se simţi bine nu ar trebui să fie niciodată descurajată sau dată la o parte. Dacă este vorba despre fetiţe, lăsaţi-le să vă încerce produsele de machiat şi să-şi coloreze părul în ce culoare vor. Dacă este vorba despre băieţi, daţi-le creioane şi acuarele şi lăsaţi-i să vă surprindă cu opera lor!

 

  1. Inventiv şi activ

Copilul care are numărul guvernant 7 poate fi incredibil de inventiv. Mintea acestui copil este mereu în funcţiune, având tendinţa de a fi neobosită şi de a vrea încontinuu să facă lucruri. Pentru aceşti copii este greu să stea liniştiţi şi veţi descoperi că au tendinţa de a se culca mai târziu decât fraţii lor şi de a se trezi mai devreme. Au o personalitate activă, care necesită multe debuşeuri pentru a se exprima, deci oferiţi-le acest lucru. Puneţi-le la îndemână jucării care să îi provoace, care să simuleze situaţii reale din viaţa adultă, jucării care scot la iveală creativitatea lor naturală. Inteligenţi de la naştere, ei vor fi în stare să repare orice se strică în casă, încă de la o vârstă fragedă. Vor fi în stare să citească hărţile, să readucă la viaţă computerul, să facă televizorul şi iPod-ul să funcţioneze; în aşa măsură, încât veţi crede că sunt nişte „tocilari ai tehnicii”. Dar nu, este vorba numai despre mintea lor creativă care găseşte soluţii. Ca să vă asiguraţi că un asemenea copil ajunge la apogeul său, creaţi-i oportunităţi pentru a se evidenţia din plin. Lăsaţi creativitatea şi agilitatea sa mentală să se exprime liber. Dar asiguraţi-vă că doarme suficient, ca să nu sufere de epuizare timpurie în anii ce vin.

 

  1. Noroc şi realizări din plin

Copiii cu numărul guvernant 8 pot fi descrişi drept lideri înnăscuţi, deoarece au capacitatea de a-i influenţa pe alţii şi, de asemenea, de a-şi influenţa viaţa. Această caracteristică este evidentă de la o vârstă foarte fragedă, pentru că fraţii şi prietenii lor vor tinde să le caute îndrumarea. Asemenea copii vor avea de asemenea darul oratoriei – iar acest lucru se va transforma în cele din urmă într-o mare charismă. Se vor bucura cu certitudine de mari succese în viaţă – există bogăţie, strălucire şi putere în destinul lor, dar aceste lucruri au atât o latură pozitivă, cât şi una negativă, aşa încât cel mai bun lucru pe care îl puteţi face pentru ei, ca mentor sau părinte, este să le inculcaţi în spirit adevăratele valori, să-i învăţaţi răbdarea, pentru a le înfrâna temperamentul potenţial exploziv, şi să le arătaţi ce înseamnă compasiunea în cazul în care devin atât de antrenaţi şi ambiţioşi în cariera lor de mai târziu, încât devin nemiloşi. Copilul cu numărul guvernant 8 se va bucura de succes în politică sau în afaceri. Aceşti copii vor ajunge în poziţii foarte înalte, care le vor aduce putere şi influenţă, ca atare este important pentru ei să aibă parte de echilibru în viaţă.

 

  1. Visător şi vizionar

Copiii cu numărul guvernant 9 sunt visători cu o imaginaţie vie şi neînfrânată. Tind să caute cărţi care deschid noi lumi pentru ei. Sunt aventuroşi şi curajoşi, şi de la o vârstă fragedă tind să fie independenţi şi chiar rebeli. Au potenţialul de a excela în sport sau în orice hobby pentru care dezvoltă o pasiune. Sunt potenţiale staruri atât în domeniul scenic, cât şi în cel competitiv – singurul criteriu pentru succes, în schema lor asupra lucrurilor, este propria lor dragoste pentru activitate. Apoi, fiind visători, ţes o magie mentală puternică în jurul ţelurilor lor. Ca părinţi, trebuie să le recunoaşteţi această trăsătură de caracter esenţială şi să-i lăsaţi să fie orice vor să fie. Îşi definesc singuri propriii parametri ai succesului şi trebuie să le respectaţi independenţa. Dacă încercaţi prea mult să-i înfrânaţi, fie se vor îndepărta de voi, fie vă vor dezamăgi. Niciun părinte nu poate trăi prin procură în cazul unui copil cu numărul guvernant 9.