Simboluri și remedii
Preaiubitele simboluri ale CRĂCIUNULUI
Fermecătoarele simboluri ale Crăciunului sunt la fel de răspândite pe cât sunt de încântătoare. Împreună, ele denotă pace, fericire şi spiritul de generozitate ce a ajuns să fi e asociat cu această zi, care celebrează naşterea lui Iisus Hristos. Crăciunul este perioada cadourilor, când sufl etul omului se scaldă în strălucirea păcii şi în bunăvoinţă. După cum ştim cu toţii, aceste simboluri sunt atârnate într-un brad, care mai este decorat cu beculeţe pâlpâitoare, munţi de beteală, metri întregi de panglici şi confeti din plin, pentru a simula zăpada de afară. Multe dintre ele simbolizează sentimente de foarte bun augur. Vă prezentăm aici sensurile din spatele acestor simboluri, pentru ca împodobirea bradului de Crăciun să capete o şi mai mare semnifi caţie.
Porumbelul cu ramura de măslin
Porumbelul a fost dintotdeauna un simbol universal al păcii, iar când este înfăţişat cu o ramură de măslin în cioc, el mai spune: „Îţi cer iertare“ sau „Mă predau“. Sensul acestui simbol este foarte frumos, căci sugerează adoptarea unei poziţii modeste, în interesul instaurării păcii şi bunăvoinţei între oameni. Astfel, porumbelul este un simbol puternic, ce personifică minunatul spirit al Crăciunului, acela al prieteniei şi bunătăţii.
Crăciuniţa
Poinsettia, crăciuniţa sau „steaua Crăciunului“ este originară din Mexic şi denumită după Joel Poinsett, primul ambasador american în Mexic, care a adus această plantă în SUA, în 1828. Mexicanii credeau că ea simbolizează Steaua din Betleem şi, astfel, poinsettia a ajuns a fi asociată cu Crăciunul. De fapt, floarea ei este mică şi galbenă, dar în jurul ei stau frunze mari, de un roşu aprins, uşor de confundat cu nişte petale.
Bradul de Crăciun
Pomul de Crăciun în sine îşi are originile în Germania secolului al XVI-lea. Popoarele germanice aveau obiceiul de a decora brazii cu trandafiri, mere şi hârtie colorată. Se crede că Martin Luther ar fi fost primul care a luminat bradul cu lumânări. Întorcându-se acasă într-o noapte grea de iarnă, în preajma Crăciunului, l-a izbit frumuseţea luminii stelelor printre ramurile unui brăduţ de lângă casa lui, şi a imitat acele sclipiri cu ajutorul unor lumânări prinse de ramurile pomului de Crăciun din căminul său. Practica a luat amploare şi, până la urmă, s-a răspândit până în Anglia, în jurul secolului al XIX-lea.
Vâscul
Se crede că vâscul a fost utilizat dintotdeauna pentru a sărbători sosirea iernii. Această plantă veşnic verde era folosită pentru decorarea locuinţei, căci se zicea că posedă puteri tămăduitoare speciale, vindecând orice, de la infertilitatea femeilor până la otrăviri. Scandinavii vedeau vâscul ca pe o plantă a păcii şi armoniei, asociindu-l cu Frigga, zeiţa dragostei. Obiceiul sărutului sub vâsc provine din credinţa că pupatul sub un lăstar al acestei plante face să crească iubirea în cuplu.
Coroniţele
Agăţarea coroniţelor de uşa casei este un obicei originar din Europa, unde, de Crăciun, porţile se decorau cu ramuri veşnic verzi, pentru a invita în casă spiritele pădurii. Exista crezul că aceste spirite ar aduce sănătate şi noroc. Astăzi, oamenii încă îşi împodobesc casele cu coroniţe de brad şi de laur, ca mod de a-şi întâmpina prietenii şi rudele. Forma circulară a coroniţei simbolizează natura veşnică a dragostei. Niciodată nu încetează, nu se stinge şi nu piere. Este un ciclu continuu de sentimente frumoase. Coroniţele de Crăciun se împodobesc, de regulă, cu fundiţe, clopoţei şi alte simboluri festive.
Steluţele
Mulţi brazi de Crăciun au o steluţă în vârf. Se spune că stelele ne conduc spre locuri speciale, iar pe vremuri, multe dintre constelaţii, de exemplu Ursa Mare şi Ursa Mică, erau venerate ca divinităţi. Evreii din vechime foloseau steaua în şase colţuri a lui David ca simbol religios, iar steaua de Crăciun în cinci colţuri ne aminteşte de steaua apărută deasupra Betleemului, la naşterea lui Iisus. În multe culturi, stelele sunt semne ale norocului şi ale realizării unor ţeluri măreţe.
Ciorăpeii
În secolul al XVIII-lea, copiii din Olanda îşi lăsau saboţii lângă vatră, sperând că „Sinterclass“ (Moş Crăciun) le va aduce daruri. Mai târziu, pantofiorii de lemn s-au transformat în şoseţele, iar Sinterclass a devenit, pentru englezi, Santa Claus. Astăzi, multă lume încă foloseşte ciorăpelul de Crăciun, în care se pun mici daruri pentru copii şi cei dragi
Moş Crăciun
Moş Crăciun este un simbol al sărbătorii, voioşiei şi generozităţii. Se pare că tradiţia lui a început de la Sf. Nicolae, care s-a născut în secolul al IV-lea. Este cunoscut mai ales pentru dragostea pe care o poartă copiilor şi sacul uriaş, plin cu daruri. Imaginea modernă a lui Moş Crăciun este aceea a grăsunului fericit, îmbrăcat în roşu, care chinezilor le aminteşte de Mi Lo Foh, Buddha cel vesel şi rotofei.
Acadeaua
Această bombonică aminteşte tuturor de semnifi caţia Crăciunului, culoarea albă simbolizând puritatea şi firea fără de păcat a lui Iisus, iar cele trei dunguliţe, Sfânta Treime. Dunga de un roşu aprins reprezintă sângele vărsat de Mântuitor pentru omenire. Dacă o ţineţi cu capătul îndoit în sus, arată ca toiagul unui păstor, căci Iisus este păstorul oamenilor. Întoarsă invers, devine litera J, prima literă din numele evreiesc Jeshua [Iisus].
Buşteanul
Obiceiul de aprindere a unui buştean de sărbători îşi are sorgintea în Scandinavia, unde vikingii ardeau, o dată pe an, un buştean uriaş, în cinstea zeului Thor. După ce s-au creştinat, buşteanul a devenit un simbol important al sărbătorii de Crăciun. Astăzi, multe ţări europene au adoptat această tradiţie, aducerea buturugii în casă fi ind, de obicei, însoţită de ceremonii pline de voioşie. Se considera că aduce noroc să se păstreze o parte nearsă din buştean, pentru a-l aprinde pe cel de anul viitor. Se credea că partea nearsă protejează căminul de ghinion şi nenorociri în cursul anului. Din perspectiva Feng Shui, aprinderea buşteanului de Crăciun creează o energie Yang de Foc, echilibrând gerul iernii.