Astrologie și Stele Zburătoare
STELELE ZBURĂTOARE în MARTIE (6 martie – 4 aprilie 2015)
În fiecare dintre cele nouă căsuţe, veţi găsi două numere. Numărul din colţul stânga-sus indică steaua anuală, iar numărul din dreapta-jos indică steaua lunară. Folosiţi o busolă precisă pentru a determina direcţiile sau locaţiile. Apoi consultaţi diagrama de stele zburătoare pentru predicţiile lunare. Astfel, dacă uşa voastră din faţă (cea pe care o folosesc toţi locatarii casei) se află în sectorul sudic, atunci vedeţi căsuţa respectivă pentru tipul de noroc care îi va afecta pe toţi cei din gospodărie pe parcursul lunii respective. La fel, dacă încăperea pe care o ocupaţi voi personal se află în sectorul nordic, atunci veţi avea parte de tipul de noroc indicat de stelele de acolo.
|
SUD-EST Luna aceasta, sud-estul este perturbat de o combinație numerică nefastă, din cauza elementelor dușmane, ce au ca rezultat conflictul și discordia. Steaua altercațiilor se alătură stelei bolilor, făcând ravagii în relațiile de tip atât personal, cât și profesional. Remediile sunt o imagine mandala în roșu și auriu sau o pagodă de cristal luminată cu un bec roșu. Căsniciile și relațiile apropiate vor suferi de pe urma tensiunii și stresului generate de chi-ul conflictual, femeile fiind afectate în special. Nu creați prea mult zgomot sau activitate excesivă aici. |
SUD Este o lună prosperă pentru locatarii sectorului sudic. Șansa de avere este de partea voastră și aveți numeroase oportunități de a vă extinde afacerile. Expuneți aici un articol ornamental cu apă yang și cu dragon auriu, pentru mai mult noroc de bogăție. Aveți mari șanse de victorie, fiind posibil ca în săptămânile următoare să câștigați bani din concursuri. Așezați în acest colț o corabie a bogăției cu pepite, pentru șanse bănești. Expuneți un phoenix pentru a vă crea ocazii norocoase. Respingeți energia negativă a stelei 7 purtând o amuletă de protecție pentru localurile de noapte. |
SUD-VEST Numărul stelar 1 se alătură lui 9, formând o combinație cu suma 10, care constituie un minunat sprijin pentru cei ambițioși. Cele două numere aduc noroc în carieră, renume și bani. Expuneți în acest sector un tablou cu cei 8 Nemuritori, pentru a activa toate tipurile de șansă, și un articol ornamental cu apă și dragon, pentru avere. Nu vă suprasolicitați, ca să nu vă îmbolnăviți. Apare riscul unor boli gastrice, deci este mai bine să nu activați excesiv această combinație de stele, ca să nu anulați lucrurile pozitive pe care le aduce. |
|
EST Steaua bolilor aduce locatarilor acestui sector probleme ale ficatului și picioarelor. Evitați mâncărurile nesănătoase. Etalați aici un Wu Lou auriu, ca să vă protejați de îmbolnăviri și accidente. Dacă aveți dormitorul poziționat în est, purtați un Wu Lou de jad. Conflictul dintre elemente vă duce cu un pas înapoi în carieră și vă puteți confrunta cu o competiție acerbă la serviciu și avea altercații cu colegii. Expuneți aici o țestoasă-dragon pentru creșterea șanselor profesionale. Sunt și semne de probleme în căsnicie, deci expuneți un nod mistic în acest sector, pentru mai multă armonie în mariaj. |
CENTRU Este o lună fastă pentru cei cu preocupări academice și literare. Jurnaliștii, scriitorii, elevii și studenții vor avea o perioadă plină de motivație și creativitate. Expuneți pe masa de lucru un glob din lapislazuli, pentru a atrage norocul la examene și inspirația artistică. Există o tendință către stres emoțional și supărări, provocată de excesul energiei de Lemn, ce poate afecta negativ relațiile apropiate. Folosiți o veioză de birou roșie pentru a controla chi-ul problematic. Norocul la bani crește, putând fi activat cu ajutorul unui cal de paradă ce cară nestemate și diamante. |
VEST Va fi o lună prosperă pentru locatarii caselor orientate spre vest. Ocupanții acestui sector vor avea noroc în speculații, fiind posibil un câștig neașteptat. Dacă aveți ușa principală aici, amplificați chi-ul pozitiv cu ajutorul unui articol ornamental alb cu apă și dragon. Apar multe ocazii de avansare în carieră și extindere în afaceri, șansa de avere fiind și ea foarte pronunțată. Expuneți 6 monede I Ching sau un bol cu pepite de aur fals pentru a spori norocul de prosperitate. Stelele de aici sunt semn bun mai ales pentru copiii din gospodărie. |
|
NORD-EST Excesul chi-ului de Metal indică un risc de violență, jafuri și conflicte ce implică instrumente metalice. Nu țineți obiecte ascuțite în această zonă, pentru a evita vătămările cauzatoare de hemoragii grave. Locatarii sectorului trebuie să evite, luna aceasta, să stea până târziu în oraș. Purtați o amuletă de protecție în localurile de noapte, ca să vă apărați de rele. Deocamdată, nu agățați aici ornamente de metal gălăgioase, de genul clopoțeilor de vânt, și feriți-vă de accidente, mai ales bărbații tineri. Ca remediu, etalați un rinocer albastru cu 2 coarne. |
NORD Luna aduce șanse fantastice pentru locatarii de aici. Norocul de prosperitate este amplificat de steaua 9, combinația numerică aducând fericire și vești bune. Dacă ocupați acest sector, vă puteți aștepta, luna aceasta, la câștiguri bănești. Sporiți șansele de aici cu ajutorul unor veioze cu sclipici. Apare norocul în afaceri, ce poate fi activat cu un zeu al averii călare pe tigru, pus la intrarea în birou. Profitați de chi-ul fast organizând petreceri, stând cât mai mult timp sau ascultând muzică în această parte a locuinței, pentru a genera energie yang. |
NORD-VEST Sectorul este perturbat de periculoasa stea 5, care aduce necazuri, probleme de sănătate și pagube bănești. Așezați aici o pagodă a celor 5 elemente cu ideogramele Fuk Luk Sau. Ideal este să păstrați liniștea în această zonă și să nu o perturbați prin activitate excesivă. În niciun caz nu începeți renovări aici, luna aceasta, chi-ul fiind extrem de nefast pentru tatăl familiei. Problemele de sănătate vor afecta plămânii sau capul. Țineți pe noptieră un Wu Lou cu cei 8 Nemuritori, dacă aveți dormitorul în nord-vest. |